Confidenţialitate



Ucraina: Continuă operațiunile de salvare, după ce un bloc de 9 etaje din orașul Dnipro s-a prăbușit în urma unui atac rusesc | VIDEO


Ucraina: Continuă operațiunile de salvare, după ce un bloc de 9 etaje din orașul Dnipro s-a prăbușit în urma unui atac rusesc | VIDEO

În Ucraina, continuă operațiunile de salvare, după ce un bloc de 9 etaje din orașul Dnipro s-a prăbușit în urma atacului rusesc cu rachete de sâmbătă. Cel puțin 35 de oameni au murit, iar printre ei se află și o fată de 15 ani. Alți 75 sunt răniți și peste 35 de persoane sunt date dispărute.

Salvatorii continuă să caute supraviețuitori prin mormanele de moloz rezultate după ce un bloc cu 9 etaje din orașul Dnipro a fost bombardat de ruși.

Potrivit BBC, la aproape două zile de la atacul cu rachete, primarul din Dnipro, Borys Filatov, a spus că există șanse minime de a mai găsi supraviețuitori.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că zeci de persoane au fost salvate de sub dărâmături, inclusiv copii și că operațiunea de salvarea va dura cât timp există cea mai mică șansă de a salva vieți.

În discursul său, președintele Zelenski a menționat că a primit numeroase mesaje de susținere din întreaga lume și a condamnat tăcerea poporului rus în legătură cu atacul de la Dnipro.

„Tăcerea voastră lașă se va sfârși doar cu aceiași teroriști care vor veni după voi într-o zi”, a subliniat liderul ucrainean.

La televiziunea de stat din Moscova, președintele rus Vladimir Putin a ținut să precizeze că operațiunile militare se desfășoară conform planului.

Capitala Ucrainei, Kiev și orașele Harkiv și Odesa au fost, de asemenea, ținta atacurilor lansate de Rusia în ultimele zile.

Șeful NATO, Jens Stoltenberg a spus că Ucraina se poate așteptat la și mai multe livrări de arme grele din partea țărilor occidentale, spre nemulțumirea Moscovei, care a subliniat că furnizarea a și mai mult armament va duce la intensificarea operațiunilor rusești.

Foto: Colaj Twitter

Citește și: Un rest dintr-o rachetă rusească, găsit pe plajă în zona de sud a Deltei Dunării | VIDEO


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…