Confidenţialitate


TVR 2 pregăteşte un program în amintirea regretatei actriţe Ruxandra Sireteanu


TVR 2 difuzează vineri, 21 februarie, de la ora 13.10, piesa ‘Şantaj’ de Ludmila Razumovskaia, un spectacol preluat de la Teatrul Nottara, a cărui regie artistică este semnată de Dominic Dembinski.

Piesa, care a avut premiera pe scena Teatrului Nottara în 22 februarie 1992, o are în rolul principal pe regretata actriţă Ruxandra Sireteanu, care interpretează rolul Elenei Sergheevna, o profesoară de matematică pe care câţiva elevi de liceu încearcă s-o convingă să le schimbe tezele cu unele rezolvate corect. Cristian Şofron, Bogdan Vodă, Sorin Cociş şi Andreea Măcelaru interpretează rolurile celor patru elevi care, în ciuda refuzului profesoarei, devin insistenţi, în încercarea lor de a obţine notele pe care şi le doresc la BAC.

Traducerea piesei ‘Şantaj’ este realizată de Lia Crişan şi Tudor Steriade, iar decorurile şi costumele sunt semnate de Sică Rusescu (regia de montaj: Marga Niţă).

Anul trecut, Ruxandra Sireteanu a făcut parte din distribuţia piesei ‘Hedda Gabler’ de Henrik Ibsen, în regia lui Dominic Dembinski, în spectacolul Casei de Producţie TVR.

Piesa, în care actriţa interpretează rolul Bertei, a fost difuzată pe canalele TVR în luna noiembrie a anului trecut şi este disponibilă spre vizionare şi acum, online, pe platforma video a Televiziunii Române – www.TVRplus.ropartea I şi partea a II-a.

Ruxandra Sireteanu s-a născut pe data de 20 decembrie 1943 la Craiova şi a debutat la o vârstă fragedă (9 ani) pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în rolul Maia din ‘Platon Krecet’ (regia: Alexandru Finţi).

Printre rolurile pe care renumita actriţă le-a interpretat în cei peste 40 de ani dedicaţi scenei Teatrului Nottara (1972-2014) se numără: Veta (în O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, regia: Dan Micu, 1987), Charlotta (în Livada de vişini de A. P. Cehov, regia: Dominic Dembinschi, 1988), Frosina (în Avarul de Moliere, regia: Mircea Cornişteanu, 1994), Chiriachiţa (în Titanic Vals de Tudor Muşatescu, regia: Dinu Cernescu, 2002).


Ultimele stiri
Financial Times: România, la capătul termenului-limită de adoptare a reformelor cu finanțare prin PNRR. PSD ar bloca proiecte…

US Open: Gabriela Ruse, învinsă în primul tur de Jessica Pegula. Sorana Cîrstea va debuta în această seară…

România în Direct. Unde duce Nicușor Dan România?

Programul „Euro 200”. Guvernul alocă bani pentru peste 2.300 de elevi și studenți care au nevoie de un…

SUA: Viitură devastatoare în Marele Canion: un bărbat a murit și peste 20 de persoane sunt date dispărute

Mureș: Ilie Bolojan, la inaugurarea Institutului Inimii: Doar opt din 19 spitale care beneficiau de finanțare prin PNRR…

Deficitul bugetar a scăzut de la 3,99% la 2,34% din PIB în primele șapte luni ale anului, anunță…

Grecia şi Israelul vor semna acorduri pentru „Scutul lui Ahile”, un sistem de apărare aeriană şi protecţie antirachetă…

Argeș: Un autocamion a lovit o conductă de gaze. Trei echipaje de pompieri intervin la Curtea de Argeș

Mureș: Noul Institut al Inimii se inaugurează astăzi. Principalele dotări ale acestuia | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează