Confidenţialitate


Turneul de tenis de la Roland Garros va fi amânat cu o săptămână


Turneul de tenis de la Roland Garros va fi amânat cu o săptămână

Programată inițial între 23 mai şi 6 iunie, ediţia 2021 a turneului de tenis de la Roland Garros urmează să debuteze cu o săptămână mai târziu, relatează France Presse.

Marele Şlem parizian se va derula între 30 mai şi 13 iunie, potrivit unei surse din cadrul organizaţiei, care a confirmat o informaţie difuzată anterior de cotidianul L’Equipe, care a precizat că Federaţia franceză de tenis (FFT) urmează să oficializeze rapid această amânare.

O ajustare care ar putea permite, eventual, primirea unui număr mai mare de spectatori la meciuri, în ipoteza în care restricţiile sanitare legate de pandemia de Covid-19 vor fi relaxate până atunci.

Ministerul francez al Sportului a indicat marţi că sunt în curs discuţii privind ‘decalarea cu câteva zile’ a turneului şi ‘modalităţile de primire a publicului’.

‘Au loc discuţii cu organizatorii mai ales în ce priveşte modalităţile de primire a publicului. Se discută despre o declare cu câteva zile’, a anunţat ministerul.

În urmă cu o săptămână, Gilles Moretton, noul preşedinte al Federaţiei franceze de tenis (FFT), a afirmat că lucrează la aproape toate scenariile, singurele pe care ‘nu îndrăzneşte’ să le ia în calcul fiind extremele: desfăşurarea cu tribunele pline şi anularea.

În 2020, turneul de la Roland Garros a fost amânat mai multe luni şi s-a desfăşurat la sfârşitul lui septembrie, organizatorii permiţând accesul în tribune pentru un număr maxim de 1.000 de spectatori pe zi, deşi iniţial şi-ar fi dorit un număr de peste zece ori mai mare.

De altfel, pandemia a perturbat puternic calendarul sezonului trecut din tenisul mondial, multe turnee fiind amânate sau anulate, aşa cum a fost cazul turneului de la Wimbledon, care nu s-a mai disputat in 2020.


Ultimele stiri
Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu

Nu există nicio alianță între AUR și PSD, a subliniat Petrișor Peiu. Ce spune liderul senatorilor AUR despre…

ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…

Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…

Se intensifică verificările în piețe, marketuri și magazine înainte de Paște. Care sunt recomandările ANSVSA pentru consumatori |…