Confidenţialitate


Trei persoane au decedat în urma accidentului aviatic de la Istanbul


Trei persoane au decedat în urma accidentului aviatic de la Istanbul

UPDATE: Trei persoane au decedat și alte 179 au fost rănite în urma accidentului aerian produs ieri după-amiază pe aeroportul din Istanbul, a anunțat ministrul turc al Sănătății, Fahrettin Koca, citat de Reuters.

Potrivit acestuia, cele trei persoane au decedat la spital, iar 179 dintre cele 183 de persoane aflate la bord au fost rănite.

Guvernatorul Istanbulului, Ali Yerlikaya, a anunțat că răniții sunt tratați la 18 spitale din oraș.

ȘTIRE INIȚIALĂ: 52 de persoane au fost rănite, miercuri, în urma aterizării ratate a unui avion de pasageri al companiei Pegasus pe aeroportul din metropola turcă Istanbul, relatează BBC.

În total, la bordul aparatului s-au aflat 171 de pasageri şi 6 membri ai echipajului.

Victimele au fost spitalizate.

Avionul, care efectua o cursă între Izmir şi Istanbul, la aterizare a derapat la aterizare și s-a rupt în trei părţi.

Aeroportul a fost închis, iar procuratura turcă a început o anchetă.


Ultimele stiri
România ar putea plăti pentru menținerea trupelor americane. Elbridge Colby, numărul 2 din Pentagon, a venit la București.…

Precizări de la SRI după amenințarea cu bombă la bordul unui avion WizzAir: nu au fost găsite elemente…

România în Direct. AfD: Migranții români ne jefuiesc. Ce le răspundem?

Mai multe zboruri au fost vizate joi de amenințări cu bomba. Aeronavele au fost redirecționate pe alte aeroporturi…

Pacienții pot beneficia de consultații și fără cardul de sănătate până la sfârșitul acestei luni, anunță CNAS. Se…

Franţa – grevă naţională şi manifestaţii

Relaxing Friday, varianta mai buna a Black Friday (P)

Șase gravuri originale ale lui Pablo Picasso, furate luna trecută, au fost recuperate în stare perfectă. Șapte persoane…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: O victorie zdrobitoare a lui Trump

Ana Maria Bărbosu, suspendată doi ani de TAS pentru încălcarea regulamentului antidoping



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează