Confidenţialitate


TURCIA: Jurnalişti de opoziţie, condamnaţi la închisoare


TURCIA: Jurnalişti de opoziţie, condamnaţi la închisoare

Un tribunal din orașul turc Silivri a condamnat la pedepse cu închisoarea mai mulţi jurnalişti, acuzaţi că au sprijinit organizaţii “teroriste”.

În total, 14 angajaţi ai cotidianului de opoziţie Cumhuriyet, printre care directorul Akin Atalay şi redactorul şef Murat Sabuncu, au primit sentinţe de până la 7 ani de detenţie, potrivit Agerpres, care citează un corespondent AFP.

Instanţa a ordonat, totuşi, eliberarea condiţionată a lui Akin Atalay, singurul acuzat care se afla încă în detenţie preventivă, fiind închis timp de 542 de zile.

Procesul, început în urmă cu 9 luni, a fost urmărit cu îngrijorare de apărătorii libertăţii presei din Turcia şi străinătate, pe fondul erodării libertăţilor, în special după tentativa de lovitură de stat din 2016.

Jurnaliştii au fost acuzaţi că au colaborat cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi cu predicatorul Fethullah Gulen, considerat de Ankara creierul puciului eşuat din iulie 2016, ceea ce acesta dezminte.

Cotidianul respinge acuzaţiile, pe care le califică “absurde”, şi denunţă un proces politic vizând reducerea la tăcere a uneia dintre ultimele instituţii media independente din Turcia.

Opozanţi ai preşedintelui Recep Erdogan şi organizaţii de apărare a drepturilor omului acuză autorităţile că se folosesc de starea de urgenţă instaurată după puciul eşuat pentru a înăbuşi orice critică.

 

Autorităţile de la Ankara neagă orice atingere adusă libertăţii presei şi afirmă că singurii jurnalişti arestaţi sunt cei legaţi de “organizaţii teroriste”.

Turcia ocupă locul 157 din 180 în ultimul clasament al libertăţii presei stabilit în această săptămână de organizaţia neguvernamentală Reporters sans frontičres (Reporteri fără frontiere), aminteşte AFP.


Ultimele stiri
Selecționerul Mircea Lucescu a fost transportat la spital, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe…

Statele Unite se pregătesc pentru operațiuni militare pe teren în Iran, afirmă oficiali americani pentru presa de la…

Cod galben de ploi și ninsori în jumătatea estică a țării, valabil până luni dimineață la ora 10:00,…

Ierusalimul nu va mai sărbători tradiţionala Duminică a Floriilor, din cauza războiului cu Iranul | AUDIO

Olt: Explozia din apartamentul din Caracal, cauzată de o acumulare de gaze de la aragaz

Brigada Rutieră: Restricţii de circulaţie în Capitală cu ocazia procesiunii de Floriile catolice

Procesiune romano-catolică de Florii – duminică, în centrul Bucureştiului | AUDIO

Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți