Confidenţialitate


Trupa Compact va susţine un concert caritabil la Braşov în sprijinul Fundaţiei HOSPICE Casa Speranţei


Trupa Compact va susţine un concert caritabil la Braşov, pe 11 aprilie, la centrul Reduta, în sprijinul Fundaţiei HOSPICE Casa Speranţei, care ajută persoane diagnosticate cu boli incurabile.

Toate fondurile obţinute din vânzarea biletelor pentru acest concert vor avea ca destinaţie susţinere a unor servicii socio-medicale oferite de HOSPICE pacienţilor.

‘Eu şi colegii mei am răspuns afirmativ invitaţiei Fundaţiei HOSPICE de a susţine un concert caritabil în beneficiul unor persoane care luptă cu boala. Sperăm, ca de fiecare dată când ne implicăm în astfel de iniţiative, să putem ajuta oameni aflaţi în suferinţă’, a spus Paul Ciuci, solistul formaţiei Compact.

Activitatea HOSPICE se adresează pacienţilor – copii şi adulţi diagnosticaţi cu o boală incurabilă care nu mai răspunde la tratament.

Fundaţia se ocupă de ameliorarea stării bolnavilor prin îngrijire paliativă.


Ultimele stiri
ANAF lansează două aplicații gratuite pentru firme. Cum își pot verifica datele fiscale înainte de raportare | AUDIO

Ultima piesă a lui Dolly Parton va fi lansată în 2045. Melodia este încuiată într-o „Cutie a Viselor”…

Franța: un tânăr a intrat cu mașina într-un grup de oameni într-o localitate din vestul țării. O persoană…

Acuzații reciproce între partide după ce legea salarizării nu a putut fi adoptată. PNL acuză lipsa de responsabilitate…

Nicușor Dan anunță eșecul negocierilor pe Legea salarizării: „Cele patru partide nu au ajuns la un consens politic…

Tenis: Serena şi Venus Williams au primit un wildcard pentru proba de dublu feminin de la US Open

Motivul pentru care șeful CIA, John Ratcliffe, s-ar fi deplasat în secret la Moscova | AUDIO

MAE face demersuri pentru a afla dacă printre victimele inundațiilor din Nepal sunt și români. Sute de turiști,…

Cum vor putea parlamentarii să-și mascheze averile prin publicarea fișei de interese. Averile obținute ilicit, de la un…

Aleșii locali care lucrează la stat, salvați de incompatibilitate după ce modificarea legii a fost adoptată de Senat.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează