Confidenţialitate


Trump amenință din nou că va lovi centralele electrice ale Iranului după ce Teheranul a blocat Strâmtoarea Ormuz: „va fi foarte rău pentru ei”


Trump amenință din nou că va lovi centralele electrice ale Iranului după ce Teheranul a blocat Strâmtoarea Ormuz: „va fi foarte rău pentru ei”

Sursa foto: Shutterstock

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a avertizat că armata americană își va extinde săptămâna viitoare operațiunile împotriva Iranului, vizând inclusiv infrastructura energetică și podurile, dacă Teheranul va refuza să reia negocierile. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat postului Fox News, pe fondul escaladării confruntărilor din zona strâmtorii Ormuz.

Săptămâna viitoare va fi foarte rău pentru ei. Vor urma centralele electrice și podurile. Vom distruge toate centralele lor electrice. Vom distruge toate podurile lor, dacă nu vin la masa negocierilor”, a afirmat liderul de la Casa Albă, potrivit The Guardian.

Nu este pentru prima dată când Trump formulează astfel de amenințări. În luna martie, el declara că Statele Unite ar putea „anihila” infrastructura energetică și sistemele de alimentare cu apă ale Iranului dacă autoritățile de la Teheran nu vor accepta condițiile impuse de Washington. Potrivit dreptului internațional umanitar, atacarea deliberată a infrastructurii civile este interzisă și, în anumite circumstanțe, poate constitui o crimă de război.

Afirmațiile președintelui american au coincis cu cea de-a patra zi consecutivă de lovituri aeriene desfășurate de forțele americane asupra unor obiective iraniene și cu reluarea blocadei navale asupra porturilor iraniene din strâmtoarea Ormuz. Comandamentul Central al Statelor Unite (CENTCOM) a precizat că operațiunile urmăresc diminuarea capacităților militare iraniene utilizate pentru atacarea navelor comerciale care tranzitează această rută strategică, prin care este transportată o parte semnificativă din exporturile mondiale de petrol și gaze naturale.

Presa de stat iraniană a relatat că explozii puternice au fost semnalate în apropierea orașului-port Bandar Abbas, pe insula Qeshm, precum și în alte zone din apropierea Golfului Persic.

Teheranul a răspuns prin atacuri revendicate de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), care a anunțat că a vizat centre de comandă și control, facilități logistice, depozite de combustibil și echipamente militare aparținând Flotei a Cincea a SUA, staționată în Bahrain. În același context, Bahrainul și Kuweitul au fost lovite de atacuri, iar armata iordaniană a anunțat că a interceptat și distrus trei rachete balistice care au pătruns în spațiul aerian al țării.

Anterior, agenția oficială iraniană IRNA a informat că forțele iraniene au lansat un atac cu drone asupra unei baze militare din Iordania unde sunt dislocate aeronave de luptă americane.

Totodată, IRGC a avertizat că orice încercare a Statelor Unite de a bloca exporturile regionale de petrol și gaze prin controlul rutelor maritime va atrage măsuri similare împotriva căilor de export utilizate de Washington și de aliații săi. Oficialii iranieni au transmis că fluxurile energetice din regiune vor fi „pentru toată lumea sau pentru nimeni”.

Intensificarea schimburilor de lovituri dintre cele două state și disputa privind controlul strâmtorii Ormuz sporesc riscul izbucnirii unui conflict regional de amploare. Aproximativ o cincime din cantitatea de petrol și gaze naturale transportată pe mare la nivel mondial tranzitează această cale maritimă în perioadele de pace, ceea ce îi conferă o importanță strategică majoră pentru economia globală.


Ultimele stiri
Moody’s, după ce România nu a adoptat legea salarizării: „Impasul politic care a împiedicat în cele din urmă…

Timiș: Un șofer care încerca să fugă de poliție a lovit o altă mașină care circula regulamentar și…

Sibiu: 19 unități din 16 localități participă în această seară la ”Noaptea Muzeelor la Sate”

Muzeul Castelul Corvinilor este pentru două zile scena Festivalului Medieval „Ioan de Hunedoara”, un eveniment la care participă…

MAE: Doi români decedaţi în incendiul din 21 august în oraşul elveţian Thusis

Bolojan, despre implicarea Cristinei Trăilă în dosarul lui Fănel Bogos: „Din punctul meu de vedere, doamna Trăilă este…

Poliția din Berlin nu reușește să ocupe toate locurile scoase la concurs. 40% dintre candidați pică testul de…

Acciza la motorină, redusă cu 25% până pe 15 septembrie. Anunțul Ministerului Finanțelor | AUDIO

ROMATSA primește 135 de milioane de lei de la Guvern, din Fondul de Rezervă Bugetară. Compania risca să…

Reacția lui Dominic Fritz, după ce Nicușor Dan a promulgat Legea ANI: „Succesul nostru este spaima lor și…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează