Confidenţialitate


Majoritatea țărilor europene susțin crearea Tribunalului Special pentru agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. „Se apropie momentul în care Rusia va fi trasă la răspundere”, afirmă secretarul general al Consiliului Europei


Majoritatea țărilor europene susțin crearea Tribunalului Special pentru agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. „Se apropie momentul în care Rusia va fi trasă la răspundere”, afirmă secretarul general al Consiliului Europei

Sursa foto: Shutterstock

Majoritatea ţărilor europene au susţinut vineri, 15 mai, crearea Tribunalului Special pentru agresiunea împotriva Ucrainei. Votul de susținere a fost dat în cadrul unei reuniuni a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, desfăşurată la Chişinău, potrivit Consiliului Europei. Republica Moldova găzduieşte vineri cea de-a 135-a sesiune ministerială a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei.

Rezoluția prin care se instituie Acordul Parțial Extins privind Comitetul de Management al Tribunalului special pentru agresiunea împotriva Ucrainei a fost adoptată pe 15 mai, la Chișinău.

Care sunt statele care vor adera la Acordul de înființare a Tribunalul Special pentru agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei

34 dintre cei 46 de membri ai Consiliului Europei, plus Uniunea Europeană, şi-au exprimat intenţia de a adera la aşa-numitul Acord Parţial Extins care va înfiinţa Tribunalul Special pentru agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Este vorba despre: România, Andorra, Austria, Belgia, Croația, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Republica Moldova, Monaco, Muntenegru, Țările de Jos, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, San Marino, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Ucraina, Regatul Unit, precum și reprezentanții Uniunii Europene, ai Australiei și ai Costa Ricăi.

Viceprim-ministrul și ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi: „Este important ca și alte state să adere la Acordul Parțial Extins”

Viceprim-ministrul și ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a explicat care vor fi atribuțiile acestui tribunal.

„Acordul prevede crearea Comitetului de Management al Tribunalului special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei, care va asigura finanțarea, precum și sprijinul administrativ și managerial necesar funcționării acestuia. Tribunalul Special va avea mandatul de a investiga și urmări penal persoanele responsabile de crima de agresiune împotriva Ucrainei”, a precizat oficialul de la Chișinău.

„Acesta își propune să umple un gol în jurisdicția Curții Penale Internaționale (CPI) și va trage la răspundere personalitățile de rang înalt implicate în această crimă”, precizează Consiliul European.

Ministrul Afacerilor Externe de la Chișinău a făcut apel ca și alte state să ia în considerare aderarea la Acordul Parţial Extins.

„Pentru a asigura cea mai largă legitimitate posibilă pentru Tribunalul Special, este important ca și alte state să adere la acordul parțial extins”, a declarat Mihai Popșoi, viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Externe al Republicii Moldova, care deține în prezent președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.

Secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset: „Momentul în care Rusia va fi trasă la răspundere pentru agresiunea sa se apropie cu pași repezi”

Un punct de vedere a transmis și secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset. 

„Aceste state au făcut un pas decisiv către instituirea efectivă a Tribunalului special și recunoașterea responsabilităților pentru agresiunea împotriva Ucrainei. Tribunalul special reprezintă dreptatea și speranța. Acum trebuie luate măsuri pentru a da curs acestui angajament politic, asigurând funcționarea și finanțarea Tribunalului. Se apropie cu pași rapizi momentul în care Rusia va fi trasă la răspundere pentru agresiunea sa”, a declarat secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset, în cadrul reuniunii.

Țările sunt îndemnate să accelereze ratificarea

Secretarul general al Consiliului Europei a îndemnat statele să finalizeze toate procedurile naționale necesare pentru a adera la Tribunalul special cât mai curând posibil.

„Cei responsabili de crimele îngrozitoare comise împotriva Ucrainei trebuie trași la răspundere. Acest lucru nu se va întâmpla peste noapte – dar asta nu ne împiedică să facem tot ce ne stă în putință. Facem acest lucru prin găzduirea fazei inițiale a Tribunalului Special pentru Crima de Agresiune împotriva Ucrainei la Haga”, a declarat Tom Berendsen, ministrul Afacerilor Externe al Țărilor de Jos.

Republica Moldova găzduieşte vineri cea de-a 135-a sesiune ministerială a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei. Reuniunea marchează încheierea Președinției Republicii Moldova la Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, exercitată în perioada 14 noiembrie 2025 – 15 mai 2026, sub mottoul „Pentru o Europă a păcii și rezilienței”. Acesta este al doilea mandat deținut de Republica Moldova de la aderarea la Consiliul Europei, primul fiind exercitat în anul 2003.


Ultimele stiri
Tot mai mulți copii sunt răniți în urma unei provocări populare pe internet. Avertismentul medicilor privind încălzirea jucăriilor…

Cum alegi corect vata minerală disponibilă la MatHaus pentru o izolație eficientă (P)

Cum alegi culorile și lumina pentru un dormitor odihnitor (P)

Apele Române cer tragerea la răspundere penală a conducerii Termocentralei Paroșeni pentru poluarea masivă a Jiului | AUDIO

Creatorii de anunțuri false pentru investiții, în vizorul procurorilor. Percheziții în România, Republica Moldova și Ucraina | AUDIO

Ștrandul din centrul Aradului, soluția pentru zilele toride. Oamenii pot închiria căsuțe de agrement pentru întreaga vară |…

Peste 31 de mii de urgențe în 24 de ore din cauza caniculei. Cele mai multe apeluri, aproape…

Cozi pentru carburanți în mai multe stații de alimentare din Rusia. Putin recunoaște problemele de aprovizionare | AUDIO

România, sufocată de caniculă: consum record de energie, pe fondul utilizării aerului condiționat: „Nu ne putem odihni dacă…

Kenyanul Cyrus Kimaiyo (28:21) și Mekdes Woldu din Franța (32:30), câștigătorii primei ediții tRUNsylvania International 10K, din cadrul…