Confidenţialitate



Topkapî, palatul sultanilor otomani – GALERIE FOTO


Topkapî, palatul sultanilor otomani – GALERIE FOTO

Palatul Topkapî a fost reşedinţa sultanilor otomani timp de aproximativ 400 de ani. Astăzi este muzeu, face parte din patrimoniul UNESCO şi este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Istanbul.

Mahomed al II-lea, după cucerirea Constantinopolului în 1453, a ordonat construirea palatului. Lucrările au început în 1460 şi s-au încheiat în 1478.

Palatul a fost constuit pe o suprafaţă de 700.000 de metri pătraţi, plus un zid de 1.400 de metri lungime.

De-a lungul zidului sunt trei porţi principale: Poarta Otluk, Poarta Demir şi Poarta Imperială, dar şi câteva porţi mai mici.

Sultanii care au locuit aici au dezvoltat permanent Palatul Topkapî, transformându-l treptat într-un complex de clădiri, curţi, grădini şi anexe. În vremurile de apogeu, la Topkapî locuiau aproximativ 50.000 de oameni (gărzi, meşteşugari, bucătari, grădinari) care lucrau pentru sultan.

Printre cele mai importante puncte de vizitat se numără Hagia Irene, Sala Armelor, Încăperea Relicvelor Sacre, Bucătăriile, Sala Divan, Încăperea Tronului, Turnul de Justiţie, Poarta Fericirii, Poarta Salutului sau Haremul care cuprinde aproximativ 300 de camere în locuiau în jur de 300 – 500 de femei ale sultanului.

În prima curte a palatului se intră prin Poarta Imperială, ce duce spre Curtea Ienicerilor.

Curtea adăpostea grajdurile imperiale, ce puteau găzdui până la 1000 de cai, şi Hagia Irene, fostă biserică bizantină, transformată în depozit de arme, iar în prezent este muzeu.

Poarta Salutului duce spre a doua curte. Aici era locul unde musafirii veneau să salute sultanul.

Aceştia intrau cu capul plecat şi ieşeau tot cu capul plecat. Cel care îndrăznea să ridice capul era chemat înapoi şi i se făcea o tăietură mică cu un iatagan. După 3-4 ore, mureau pentru că iataganul era otrăvit. Legenda spune că singurul care nu şi-a plecat capul în faţa sultanului şi a fost iertat a fost Mihai Viteazul.

Sala Armelor adăposteşte arme ce au aparţinut atât sultanilor otomani, cât şi conducătorilor de armate pe care aceştia i-au invins. Printre exponate se află şi sabia lui Ștefan cel Mare.

În cea de-a treia curte se află Încăperea Relicvelor Sacre. Printre cele mai importante relicve se numără: mâna dreaptă, dar şi o parte din craniul a Sfântului Ioan Botezătorul, toiagul lui Moise, sabia lui David și diferite alte relicve asociate profetului Mohamed precum sabia sa, arcul și tolba cu săgeți, mantia sau fire din barba sa. Tot aici, Coranul este recitat permanent de către un cleric musulman.

A patra curte a palatului conține clădirile şi grădinile din spatele palatului, care au o superbă vedere la Bosfor.

*Vizitarea Palatului Topkapî s-a realizat cu sprijinul agenţiei de turism Tramp Travel.


Ultimele stiri
România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport? 

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…