Confidenţialitate

TIFF 2016: O fată-lup, un papagal spion și vaci cuvântătoare, în secțiunea #Animal – GALERIE FOTO

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) dedică anul acesta secţiunea tematică, #Animal, relaţiei dintre om şi animal, în cele mai variate forme ale ei, de la divinizare până la exploatare, şi propune zece pelicule care vor concura pentru premiul FIPRESCI, informează organizatorii.

Cele zece filme propuse de directorul artistic TIFF, Mihai Chirilov, concurează pentru premiul FIPRESCI (Federaţia Internaţională a Criticilor de Film), în perioada 27 mai – 5 iunie, la Cluj-Napoca.

„Ideea unei cine-grădini zoologice la TIFF mi-a fost dată de filme recente în care animalele dețin roluri-cheie. White GodOf Horses and MenDogTheLobster și Rams sunt doar câteva dintre ele. Ce m-a interesat în alcătuirea acestei secțiuni tradiționale, o veritabilă provocare dat fiind pariul tematic, au fost diversele reprezentări ale animalelor în noile filme de ficțiune și documentar”, explică Mihai Chirilov.

Neon Bull (r. Gabriel Mascaro), recompensat cu Premiul Special al Juriului la Veneția 2015, este o introducere neconvențională în lumea spectacolelor de rodeo din Brazilia, în care regizorul se joacă cu ideea de masculinitate ce definește vechea tradiție a luptelor cu tauri.

Neon Bull

Realitatea întâlnește mitul și legenda în Lost and Beautiful (r. Pietro Marcello), filmul care pornește pe urmele unui fermier din Campania, sudul Italiei. Odată ce protagonistul suferă un atac de cord în timpul filmărilor, un personaj mitic din commedia dell’arte, Pulcinella, intervine pentru a salva puiul de bivol părăsitde fermier.

Lost and Beautiful

Pentru a comenta asupra naturii semi-fictive a istoriei, satira politică Lost in Munich (r. Petr Zelenka) se folosește de pretextul sosirii la Praga a unui papagal vorbitor francez ce a fost martor la „Trădarea de la Munich”, întâlnirea din 1938 în cadrul căreia Franța și Anglia au acceptat solicitările lui Adolf Hitler de a anexa părți din Cehoslovacia.

Lost in Munich

De la regizorul brazilian Tião ajunge filmul său de debut, Animal Político, o poveste absurdă despre criza de personalitate a unei vaci care pleacă într-o călătorie pentru a căuta sensul vieții. Holy Cow (r. Imam Hasanov) urmărește dificultățile pe care le înfruntă un fermier din Azerbaidjan, atunci când aduce o vacă europeană într-o comunitate condusă de tradiții seculare.

Animal Politico

Wild (r. Nicolette Krebitz), prezentat în premieră la Sundance 2016, este o parabolă feministă, în care o tânără se autodescoperă și se eliberează de constrângerile societății patriarhale în care este prinsă, în momentul în care întâlnește un lup cu care începe să se identifice.

Wild

Family Film (r. Olmo Omerzu), în competiția New Directors de la San Sebastian 2015, abordează original drama de familie, transformând câinele pierdut al familiei în firul de legătură al poveștii.

Artista avangardistă Laurie Anderson revine după 30 de ani cu un nou film, Heart of a Dog, un eseu personal dedicat câinelui său, Lolabelle, ce servește și ca meditație profundă și emoționantăasupra vieții și a morții.

Heart of A Dog

Zero (r. Gyula Nemes), prezentat în competiția East of the Westla Karlovy Vary, suprapune scene de dragoste cu miere pe un scenariu apocaliptic cauzat de industrializarea masivă a creșterii de albine.

Documentarul realizat de Susan Lambert și Stefan Moore (Blackfish), Tyke Elephant Outlaw, urmărește factorii umani care au determinat un elefant african să-și omoare dresorul în fața publicului îngrozit, în timpul unui spectacol de circ în Honolulu, din 1994.

Tyke Elephant Outlaw