Confidenţialitate


The Romanians are Coming: Ce e nedrept în documentarul britanic şi de unde tendinţa de a protesta?


The Romanians are Coming: Ce e nedrept în documentarul britanic şi de unde tendinţa de a protesta?

Postul britanic Channel 4 a difuzat un documentar ­ reality care a enervat o bună parte a comunităţii româneşti din Marea Britanie, a stârnit solidaritatea pe facebook a premierului Victor Ponta şi un protest oficial al statului român prin ambasadorul la Londra, Ion Jinga.

Ieri, un număr de cetăţeni români ce trăiesc în Marea Britanie au protestat în tăcere la sediul postului tv care a difuzat documentarul, împotriva ideii de generalizare. Şi asta pentru că filmul se numeşte “Vin românii”/ ­ “The Romanians are Coming”.

Da, eu am văzut acest prim episod, este la liber pe YouTube, puteţi să îl vedeţi şi dumneavoastră, trebuie să mărturisesc că mi­-a plăcut, ca realizare tv e ceva impresionant, pentru că britanicii urmăresc în paralel câteva destine de români plecaţi de sărăcie din ţara noastră, în căutarea unui loc de muncă în ţara lor. Mie mi s­a părut că titlul filmului este chiar ironic la adresa isteriei pe care presa tabloidă britanică a stârnit-­o anul trecut în legătură cu o presupusă invazie, iar ceea ce vedem, sunt câţiva oameni amărâţi, pe alocuri totuşi plini de umor, care nu vin la furat din buzunare sau la cerşit, ci vin să le fure englezilor cele mai nedorite  slujbe, “shit jobs”, cum zice unul dintre protagonişti, plătite cu salariul minim pe economie, slujbe pe care în Anglia nu le vrea nimeni.

De asemenea, documentarul mai arată şi ghetourile din România, de unde oamenii, ţigani sau nu, pleacă, vor în mod firesc să evadeze şi acesta este un alt motiv care a stârnit controverse… anume că prezintă România ca pe un ghetou. Nu este nici măcar exact, de fapt naratorul, personaj şi el în film, spune că România este frumoasă, că iubeşte ţara, dar că aceasta este extrem de săracă…

Alex, naratorul filmului făcut de britanici, se declară “Romanian gipsy living in a very very poor country”, iar întrebarea următoare este: De ce simţim noi ceilalţi nevoia să ne dezicem de el? Ce le­-a scăpat englezilor din realităţile româneşti şi ce e nedrept în prezentarea lor? Faptul că România ar fi sau nu un ghetou? Faptul că românii fug de sărăcie în căutarea unei slujbe mai bine plătite? Sau faptul că nu toţi românii sunt ţigani?

Dar de ce ar trebui să protesteze statul român? Şi de unde vine această tendinţă de a protesta? Din încrederea pe care nici noi nu o avem în noi înşine? Din nevoia ca ţara noastră să fie prezentată mai cosmetizat?

[soundcloud width=”500″ height=”100″ id=”https://soundcloud.com/europafmromania/romania-in-direct-despre-documentarul-channel-4-dedicat-romanilor-23-februarie2015?in=europafmromania/sets/rom-nia-n-direct”]


Ultimele stiri
Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO