Confidenţialitate


The Guardian: Guvernul grec a aprobat pachetul de reforme pe care îl va prezenta creditorilor. Planul ar cuprinde măsuri dure de austeritate


The Guardian:  Guvernul grec a aprobat pachetul de reforme pe care îl va prezenta creditorilor.  Planul ar cuprinde măsuri dure de austeritate

Guvernul de la Atena ar fi aprobat în această seară un plan de reforme, potrivit unor surse citate de publicația The Guardian.

Jurnaliștii britanici remarcă că măsurile sunt unele foarte dure încât statul elen va avea nevoie de ajutor umanitar.

Anunţul vine cu puţin timp înainte de expirarea ultimatumului dat Guvernului de la Atena de creditorii internaţionali.

 

Planul de reforme a fost aprobat într-o întâlnire de urgență a Guvernului grec – notează jurnaliștii de la The Guardian – și ar urma să fie prezentat creditorilor la summitul de duminică de la Bruxelles.

Un oficial al partidului de guvernare Syriza a declarat pentru presa de la Atena că parlamentarilor li s-a spus să fie pregătiți să voteze cât mai repede acest pachet.

De asemenea, ministrul Apărării din Grecia a declarat că, cel mai probabil, planul va fi votat vineri.

Încă nu se cunosc detalii despre pachetul de reforme, dar surse citate de The Guardian afirmă că măsurile de austeritate sunt foarte dure.

Atena se angajează să facă reforme credibile, care ar însuma, potrivit presei elene, 12 miliarde de euro pe următorii doi ani şi nu 8 aşa cum anunţase iniţial.

Noul plan ar conţine creşterea Taxei pe Valoare Adăugată pentru bunurile de lux de la 10 la 13% și …. dublarea acesteia pentru serviciile hoteliere.

În plus, impozitul pe profit ar urma să crească de la 26 la 28%.

Statul elen ar dori un nou împrumut pe trei ani, care va fi folosit pentru achitarea datoriilor şi asigurarea stabilităţii sistemului financiar.


Ultimele stiri
Astra Film Festival începe la Sibiu. Peste 70 de documentare și 200 de evenimente, în programul ediției din…

Marș pentru siguranța femeilor, sâmbătă, în București și în alte orașe din țară. Organizatorii cer măsuri împotriva violenței…

Neamț: Focar de variolă ovină și caprină în zona Roman. Peste 200 de animale vor fi sacrificate |…

Timiș: Condamnări definitive pentru cei trei bărbați care au furat 10 milioane de lei din banii pentru pensii…

Centrala nucleară de la Cernavodă ar urma să fie repornită la 1 noiembrie. Ce pierderi financiare a înregistrat…

PNL a pierdut definitiv procesul cu AEP. Partidul trebuie să returneze 14 milioane de lei, bani primiți pentru…

Egipt: Un fermier a descoperit două statui monumentale ale faraonului Ramses al II-lea în timp ce își lucra…

Comisia Europeană continuă evaluarea jalonului din PNRR privind legea integrității, transmite Dragoș Pîslaru. De îndeplinirea acestui jalon depinde…

Cum explică Federația Mondială de Gimnastică absența a trei gimnaste din Rusia de la Mondiale: „Este un proces…

Cum au fost folosiți banii din PNRR în Sănătate: s-au investit peste 1,1 miliarde de euro. Șapte spitale…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează