Confidenţialitate


Teroristul de la Hamburg: Am vrut să comit un atentat cu un camion, ca la Berlin


Atacatorul care la sfârșitul lunii iulie a înjunghiat mortal o persoană în orașul german Hamburg a mărturisit în fața anchetatorilor că a intenționat inițial să execute un atentat cu un camion, după modelul celui comis de tunisianul Anis Amri, care în luna decembrie a pătruns cu un astfel de vehicul în mulțime la un Târg de Crăciun din Berlin, informează miercuri agenția EFE.

Potrivit mărturiei obținute de presa germană, Ahmad A, un palestinian în vârstă de 26 de ani, a mai spus în fața anchetatorilor că era interesat de Statul Islamic (SI) încă din anul 2014 și că dorea să ucidă cât mai mulți ”creștini și tineri”, pentru ca în final să moară ca un ”martir”.

Născut în Arabia Saudită în anul 1991, el a ajuns în Germania în anul 2012 ca refugiat.

Deocamdată nu este clar dacă avea legături cu Statul Islamic sau era doar un simpatizant al acestei grupări jihadiste.


Ultimele stiri
Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO