Confidenţialitate


Temperaturi de vară în Franța


Soare pe vreme de canicula

O vreme asemănătoare celei de vară va aduce, în acest sfârșit de săptămână, temperaturi de până la 30 de grade Celsius în unele regiuni din Franţa, unde condiţiile meteorologice blânde au persistat timp de mai multe săptămâni, relatează Agerpres.

În sud-vestul Franţei, temperaturile ar putea urca până la valori de 27-30 de grade Celsius în acest weekend, a anunţat joi biroul naţional de meteorologie (Meteo France). Regiunile aflate de-a lungul graniţei cu Spania ar putea înregistra chiar valori de peste pragul de 30 de grade Celsius.

Datorită aerului cald din Insulele Canare şi Peninsula Iberică, temperaturile din Franţa vor fi cu 4-5 grade Celsius peste media naţională înregistrată în această perioadă a anului.

Recorduri de temperatură au fost doborâte deja în mai multe localităţi franceze în ultimele zile.

Potrivit Meteo France, valul căldură se produce pe fundalul tot mai vizibil al schimbărilor climatice. Valurile de căldură au devenit nu doar mai frecvente şi mai intense, ci se produc, de asemenea, atât mai devreme cât şi mai târziu în raport cu perioada estivală, aşa cum urmează să se întâmple în acest weekend.


Ultimele stiri
: Ne vaccinăm toți la fel împotriva gripei? De ce protecția trebuie adaptată după 60 de ani (P)

Sorin Grindeanu, după discuțiile social-democraților cu premierul desemnat: i-am spus din start ce ne dorim din perspectivă economică…

Încep negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu, după întâlnirea cu reprezentanții PSD: „Am găsit deschidere în încercarea de…

Grecia: Premierul vrea să intensifice demersurile pentru recuperarea sculpturilor Partenonului de la British Museum

Banca Angliei schimbă aspectul bancnotelor britanice. Ariciul și bufnița, printre animăluțele care vor apărea în locul unor figuri…

București: Se modernizează transportul public. Fonduri nerambursabile de peste 87 de milioane de euro pentru achiziția de tramvaie,…

25 de ani de la începutul războiului din Afganistan. Operațiunea SUA împotriva terorismului avea să dureze două decenii

Ce spune criminologul Vlad Zaha despre dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu: „Cei care consumă pot fi…

Pensionara din Madrid a cărei evacuare a declanșat proteste privind criza locuințelor a murit | AUDIO

Irlanda de Nord: Elevii, sfătuiți să se îmbrace mai gros la școală, în timp ce instituțiile de învățământ…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează