Confidenţialitate


TAROM a suspendat zborurile spre și dinspre Chișinău de azi. HiSky și-a mutat cursele de pe Aeroportul Chișinău la Iași


TAROM a suspendat zborurile spre și dinspre Chișinău de azi. HiSky și-a mutat cursele de pe Aeroportul Chișinău la Iași

TAROM a suspendat zborurile spre și dinspre Chișinău începând cu 24 februrie 2022 din cauza conflictului dintre Rusia și Ucraina care are loc în regiune. TAROM a anunțat că persoanele care au achiziționat bilete de călătorie pot cere returnarea banilor sau emiterea unui voucher pe care-l pot utiliza în viitor. În același timp, compania low-cost moldovenească HiSky și-a mutat cursele de pe Aeroportul Chișinău la Iași. Începând cu 25 februarie 2022, toate cursele HiSky din Chișinău vor fi operate de pe Aeroportul Internațional Iași.

Redăm integral comunicatul TAROM:

„Vă informăm faptul că Republica Moldova și-a închis spațiul aerian începând de astăzi, 24 februarie 2022, ora 12:02, având în vedere situația de conflict din regiune.

În acest sens, Compania TAROM suspendă operarea zborurilor spre/dinspre Chișinău, începând de astăzi (RO201, RO202, RO207, RO208, RO209 și RO210). Pasagerii care au achiziționat bilete de călătorie spre/dinspre Chișinău sunt rugați să contacteze TAROM Call Center, la numerele de telefon (+4) 021.9978 sau (+4) 0371.529.000, de luni până duminică, în intervalul orar 08:00-22:00 sau pe e-mail la contact@tarom.ro și rezervari@tarom.ro. De asemenea, puteți contacta și Agenția TAROM din Republica Moldova la numerele de telefon (0037322)541254 și (0037322)272618 sau pe e-mail la tarom@mtc.md.

Persoanele care au achiziționat deja bilete de avion pot opta pentru returnarea contravalorii acestora sau emiterea unui voucher TAROM pe care să-l folosească în viitor pentru alte călătorii.

Conform NOTAM-ului (Notice to Airmen) emis de către Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova, suspendarea zborurilor este în vigoare până în data de 4 martie 2022, ora 23:59”.

HiSky și-a mutat cursele de pe Aeroportul Chișinău la Iași

Compania low-cost moldovenească HiSky și-a mutat cursele de pe Aeroportul Chișinău la Iași. Anunțul pus pe Facebook,

„Spațiul aerian al Republicii Moldova a fost închis, astfel începând cu 25.02 toate cursele HiSky din Chișinău vor fi operate de pe Aeroportul Internațional Iași. Toți pasagerii care dețin bilete vor fi notificați pe e-mail despre noul orar de zbor, totodată pasagerii ce nu acceptă noile modificări, pot solicita rambursarea banilor pentru biletele procurate.” De la Iași, compania acoperă Dublinul, dar în lista de destinații sunt Chișinăul, Moscova, Satu-Mare, Baia-Mare, Cluj-Napoca, Tel Aviv, Milano, Paris, Frankfurt și Londra (Stansted). Înființată în 2020, compania deține patru avioane”.

Sursa foto: Unsplash / Ross Parmly

Fii la curent cu cele mai noi informații despre situația Rusia-Ucraina pe site-ul Europa FM.

Citește cele mai noi update-uri aici: Rusia a lansat o invazie asupra Ucrainei prin nord, sud și est. Insula Șerpilor, vizată de un atac, anunță grănicerii ucraineni | LIVE UPDATE

Autor: Carmen Zanfir


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează