Confidenţialitate



Surse: Recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj


Surse: Recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj

Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru AGERPRES, surse apropiate anchetei.

Potrivit acestora, persoana care va oferi informaţii ce pot duce la prinderea fugarului va primi banii pe loc, imediat după verificarea veridicităţii informaţiilor pe care le oferă.

Pompierii militari au descoperit, în urmă cu o săptămână, o femeie carbonizată într-o locuinţă cuprinsă de flăcări din comuna Miheşu de Câmpie, iar în urma verificărilor s-a stabilit că acţiunea a fost intenţionată.

Ulterior, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mureş a anunţat că a fost dat în urmărire un bărbat, Gânj Emil, în vârstă de 37 de ani, bănuit de comiterea faptei. Suspectul avea emis pe numele său un mandat de arestare preventivă în lipsă, pentru violenţă în familie şi încălcarea ordinului de protecţie, iar în trecut a fost condamnat pentru omor calificat, fiind eliberat din penitenciar în cursul anului 2020.

Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru de Interne, a declarat, luni, că în cazul fugarului Emil Gânj sunt implicate peste 400 de trupe de la toate armele, iar acţiunea MAI nu va înceta până suspectul nu va fi prins.

“În cazul de la Mureş, noi am mobilizat un dispozitiv foarte larg. Sunt peste 400 de trupe implicate de la toate armele, Jandarmerie, Poliţie, Poliţia de Frontieră. Evident, avem şi colegi de la IGSU care intervin doar în situaţiile necesare, în funcţie de competenţa lor. Am implicat unităţi canine foarte largi, drone, de asemenea, se folosesc, au fost scotociţi peste 50 de kilometri pătraţi de pădure. Colaborăm şi cu autorităţile locale, dar şi cu cetăţenii cărora aş dori să le mulţumesc pentru informaţiile transmise. De asemenea, mulţumesc şi presei pentru că ne-a difuzat aceste comunicări pe care le facem. Este un caz complex. Au mai fost câteva în anii precedenţi, nu foarte dese, şi, totdeauna, au implicat ceva timp până când cel care (…) se sustrage urmăririi este identificat şi localizat şi, după aceea, bineînţeles, intrat în custodia Poliţiei. Dificultatea constă în faptul că probabil stă localizat într-un punct fix sau şi-l mută ori de câte ori se apropie, eu ştiu, organele care îl caută, dar, până la urmă, eu sunt convins că va fi localizat şi capturat. În orice caz, acţiunea Poliţiei va înceta, acţiunea MAI va înceta în momentul în care el va intra în custodia Poliţiei”, a afirmat Predoiu, la Palatul Parlamentului.


Ultimele stiri
TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 12 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează