Confidenţialitate


Sunteţi mulţumiţi de prestaţia preşedintelui Iohannis după primele 100 de zile?


Sunteţi mulţumiţi de prestaţia preşedintelui Iohannis după primele 100 de zile?

După 100 de zile de când a devenit preşedintele României, Klaus Iohannis a simțit nevoia unei intervenții publice, o intervenție destul de așteptată dacă e să ne luăm după audiențele discursului. Și, parcă totuși, această intervenție a fost una forțată, din cauza faptului că ea devenise tot mai cerută de opinia publică… iar formulările președintelui au și venit ca niște replici.

Iohannis a precizat că nu vorbește mult pentru că a promis că va face în alt mod politică, cu  toate astea l-a numit pe Traian Băsescu postac și i-a sugerat fostului președinte să nu îi mai facă sugestii.

Președintele s-a referit la corupție în termeni generali și a răspuns celor care i-au cerut în problema imunităților parlamentare că In democratie nu poti rezolva un abuz prin alt abuz, nu poti schimba comportamente cu forta. S-a mai incercat, stim cu totii ce a iesit – un razboi al tuturor impotriva tuturor.

În privința guvernării președintele a spus că nu își asumă rolul de președinte de Opoziție, iar dacă PNL va reuși să doboare guvernul vom avea un alt guvern acum, iar dacă nu, vom avea un alt guvern după alegerile din 2016.

De asemenea Iohannis și-a exprimat regretul în legătură cu faptul că Ponta nu l-a consultat în problema codului fiscal și, am înșeles eu de aici, acesta este motivul pentru care Klaus Iohannis nici nu a mai încercat o mediere între Putere și Opoziție care să netezească drumul viitorului  proiect legislativ.

În fine, indiferent de acest discurs prezidenţial, aș vrea să știu în ce măsură dumneavoastră, cetățenii României sunteți sau nu sunteți mulțumiți de prestația președintelui după aceste 100 de zile.

[soundcloud width=”500″ height=”100″ id=”https://soundcloud.com/europafmromania/romania-in-direct-sunteti-multumiti-de-prestatia-presedintelui-iohannis-dupa-100-de-zile-1-04-2015″]


Ultimele stiri
Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO