Confidenţialitate


SUA și China au convenit să reducă cu 115% tarifele vamale reciproce timp de 90 de zile


Drapelul SUA și al China

Statele Unite și China au ajuns la un acord privind taxele vamale reciproce. Cele două mari puteri au convenit asupra unei pauze de 90 de zile și reducerea cu 115% a tarifelor, a anunțat luni, 12 mai, secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, potrivit The Guardian.

Decizia SUA și a Chinei de a reduce substanțial tarifele vamale reciproce timp de 90 de zile vine în urma unor negocieri efectuate în ultimele zile la Geneva, în Elveția.

Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat, luni, la Geneva că „ambele părți își vor reduce tarifele cu 115%”, după ce au convenit asupra unei pauze de 90 de zile. Astfel, SUA ar urma să reducă taxele pentru bunurile chinezești de la 145% la 30%, iar China să reducă tarifele vamale pentru importurile americane de la 125% la 10%, scrie BBC.

Oficialii americani au prezentat un „acord” pentru reducerea deficitului comercial al SUA, în timp ce oficialii chinezi au declarat că părțile au ajuns la un „consens important” și au convenit să lanseze un nou forum de dialog economic.

Secretarul Trezoreriei americane, Scott Bessent a declarat reporterilor că „ambele părți au dat dovadă de mult respect” în timpul discuțiilor și că „ambele părți sunt interesate de un comerț echilibrat”.

Ministerul Comerțului din China a afirmat că modificările tarifare vor fi efectuate până pe 14 mai.

În aprilie, SUA au ridicat tarifele asupra importurilor din China la 145% (inclusiv tariful de 20% adăugat pentru importurile de fentanil în SUA), în timp ce Beijingul a ripostat cu tarife de 125% asupra importurilor din SUA.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Volodimir Zelenski îl așteaptă pe Vladimir Putin, pe 15 mai, în Turcia, pentru negocieri de pace | AUDIO


Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează