Confidenţialitate


SUA: Senatul restrânge prerogativele președintelui Trump în atacarea Iranului


SUA: Senatul restrânge prerogativele președintelui Trump în atacarea Iranului

Deși controlat de aliații săi republicani, Senatul SUA a votat în favoarea restrângerii prerogativelor preşedintelui Donald Trump de a ataca Iranul, relatează Euronews.

Opt republicani au susținut, alături de opoziția democrată, o rezoluţie în acest sens.

Documentul obligă liderul de la Casa Albă să obţină în prealabil o autorizare din partea Congresului înainte de a declanşa eventuale ostilităţi armate împotriva Republicii Islamice.

Rezoluţia va fi remisă Camerei Reprezentanţilor, unde are mari şanse să fie aprobată întrucât democrații sunt majoritari.

În schimb, liderul de la Casa Albă îşi va folosi, cel mai probabil, dreptul de veto împotriva acestei măsuri, aşa cum a făcut în 2019 după rezoluţia Congresului care solicita încetarea oricărui sprijin american acordat coaliţiei saudite în războiului din Yemen.


Ultimele stiri
Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…