Confidenţialitate


SUA: Scrutin-test pentru Donald Trump, la jumătatea mandatului său de președinte


SUA: Scrutin-test pentru Donald Trump, la jumătatea mandatului său de președinte

Americanii cu drept de vot sunt așteptați, marți, la urne pentru a desemna întreaga componență a Camerei Reprezentanților, care numără 435 de aleși, dar și 35 de senatori.

Scrutinul este considerat un test pentru Donald Trump la jumătatea mandatului său de președinte.

Liderul de la Casa Albă s-a implicat activ în campania electorală, susținând candidații Partidului Republican, care l-a sprijinit să câștige alegerile prezidențiale din 2016.

Opoziția democrată are șansa de a redobândi controlul în Camera Reprezentanților.

Luni seară, într-un comunicat comun al mai multor ministere şi al agenţiilor americane de informaţii, electoratul a fost avertizat despre riscul tentativelor unor entităţi străine de a perturba scrutinul.

Autoritățile au dat asigurări că, până în prezent, nu există indicii că ar fi fost compromisă infrastructura de vot, relatează Agerpres, care citează AFP.

La sfârşitul lunii septembrie, preşedintele Donald Trump a semnat un ordin executiv pentru protecţia Statelor Unite împotriva amestecului străin în alegeri.

Comunitatea de informaţii a SUA consideră că Moscova a desfăşurat o operaţiune concertată şi planificată pentru a influenţa alegerile prezidenţiale din 2016 în favoarea lui Donald Trump, în special prin utilizarea reţelelor sociale şi difuzarea de “ştiri false”. Acuzaţii pe care Rusia le-a dezminţit formal, mai scrie AFP.


Ultimele stiri
Epidemia de Ebola din Congo s-a extins în alte patru țări. Peste 4.600 de congolezi infectați și-au pierdut…

Polonia: Ministrul Afacerilor Digitale acuză platformele de socializare că nu combat suficient dezinformarea: inacțiunea le transformă în „aliați…

Iran: O studentă de 23 de ani riscă să fie executată pentru o postare despre profetul Mahomed. Tânăra,…

Italia: Zeci de muncitori, inclusiv români, exploatați de o rețea infracțională destructurată de Garda Financiară din Trento |…

România are doi miniștri la Educație. Jurnalista Alexa Stănescu: Costreie a cerut explicit un ministru pentru preuniversitar. Care…

Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev de 15 ani ar fi atacat mai mulți…

Brazilia: Echipa de campanie a președintelui Lula cere anularea candidaturii lui Flavio Bolsonaro la alegerile prezidențiale

Mii de site-uri din Europa, dezactivate temporar după ce au fost descoperite breșe de securitate cu ajutorul AI…

Bistrița: Mai mulți elevi ai școlii în care a avut loc atacul cu cuțitul au primit consiliere psihologică…

Serbia: Studenții organizează un ultim protest la Belgrad înaintea alegerilor parlamentare anticipate | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează