Confidenţialitate


SUA instituie taxe vamale pentru importurile de oţel şi aluminiu


SUA instituie taxe vamale pentru importurile de oţel şi aluminiu

Preşedintele Statelor Unite a semnat, joi seara, documentul prin care administraţia sa instituie taxe vamale pentru importurile de oţel şi aluminiu, relatează CNN.

Decizia lui Donald Trump deschide calea unui război comercial între americani şi numeroşi aliaţi ai lor.

“Dacă vreţi să evitaţi aceste taxe, înfiinţaţi fabrici de oţel în America şi veţi beneficia de reduceri”, a declarat liderul de la Casa Albă.

SUA va taxa importurile de oţel cu 25%, iar pe cele de aluminiu cu 10%.

Pentru moment, Canada şi Mexicul vor fi exceptate de la această măsură.

Invocând că importurile ieftine afectează industria şi locurile de muncă din SUA, Donald Trump a anunţat că Washingtonul rămâne deschis renegocierilor individuale ale actualelor acorduri comerciale.

În replică, Uniunea Europeană a avertizat, zilele trecute, că ar putea taxa în plus importurile de unt de arahide, suc de portocale, afine şi bourbon.

Agerpres aminteşte că europenii exportă peste Atlantic, în fiecare an, oţel în valoare de aproximativ cinci miliarde de euro şi aluminiu în valoare de un miliard de euro. Considerate drept măsuri protecţioniste de UE, taxele ar putea să aducă prejudicii evaluate la 2,8 miliarde euro, potrivit calculelor executivului comunitar.

În plus, pe lângă complicarea accesului pe piaţa americană a siderurgiştilor europeni, taxele lui Donald Trump ar putea deturna către Europa o parte din producţia siderurgică a altor ţări care nu vor mai găsi debuşee în SUA.

 


Ultimele stiri
Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…