Confidenţialitate


SUA: Președintele Biden și-a prezentat strategia pentru controlul armelor de foc


SUA: Președintele Biden și-a prezentat strategia pentru controlul armelor de foc

Preşedintele american Joe Biden şi procurorul general Merrick Garland au prezentat, joi, strategia de combatere a atacurilor armate din Statele Unite, relatează Reuters.

Vizate sunt, în special, ”armele fantomă” auto-asamblate şi ”dispozitivele stabilizatoare”, care transformă efectiv pistoalele în puşti.

Liderul de la Casa Albă va cere, anual, un raport anual privind traficul de arme de foc la nivel național.

Joe Biden vrea reintroducerea unei interdicţii asupra armelor de asalt şi adoptarea unei legi privind semnalarea riscurilor.

”Astăzi, luăm măsuri pentru a face faţă nu doar crizei armelor, ci la ceea ce este de fapt o criză a sănătăţii publice”, a spus președintele în Grădina cu Trandafiri, adresându-se unui public format din rude ale victimelor violenţei armate.

”Este o epidemie (de atacuri armate – n. red], pentru numele lui Dumnezeu, şi trebuie să se oprească”, a adăugat președintele.

Democrat cu o lungă istorie în susţinerea restricţiilor pentru arme, Joe Biden a fost supus presiunii pentru a intensifica acţiunile după unele incidente armate, produse în Colorado şi Georgia.

Departamentul de Justiţie va regândi modul în care analizează cazurile penale şi investigaţiile, pentru a încerca să afle mai multe despre modelele moderne de trafic de arme.

“Armele moderne nu mai sunt turnate sau forjate, ci pot fi fabricate din plastic, imprimate pe o imprimantă 3D sau vândute în seturi de auto-asamblare”, a spus procurorul Merrick Garland.

Controlul armelor este o problemă divizivă în SUA.

Al doilea amendament al Constituţiei SUA protejează dreptul de a purta arme, iar încercările statului de a limita cine poate cumpăra arme sau cum le pot transporta au fost contestate în instanţă de grupurile de lobby.


Ultimele stiri
Protest al transportatorilor la Târgu Jiu | VIDEO

Noi consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Președinția a anunțat calendarul discuțiilor | AUDIO

Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează