Confidenţialitate


SUA: Mai multe premiere înregistrate la scrutinul pentru Congres


SUA: Mai multe premiere înregistrate la scrutinul pentru Congres

Organizate în mod tradițional la mijloc de mandat prezidențial, alegerile pentru Congresul american au consemnat câteva premiere, precum o schimbare de 180 de grade în viaţa Alexandriei Ocasio-Cortez, care, în mai puţin de cinci luni, a trecut de la a servi cocktailuri într-un bar new-yorkez la statutul de cea mai tânără femeie aleasă în Congresul SUA, la doar 29 de ani, relatează Agerpres, citând EFE.

Tânăra s-a născut în Bronx, la 13 octombrie 1989, mama sa fiind portoricană, şi a candidat din partea democraţilor în circumscripţia electorală 14 din New York, care include Queens şi Bronx.

Conform EFE, care citează proiecţiile electorale din presa locală, Ocasio a a fost aleasă la scrutinul de marţi devenind astfel cea mai tânără parlamentară din istoria Statelor Unite, record deţinut până acum de reprezentanta districtului 21 din New York, republicana Elise Stefanik, care a ajuns la Washington în 2015 la 30 de ani.

Tot la scrutinul de marţi, alte două candidate democrate, Ilhan Omar şi Rashida Tlaib, o refugiată somaleză şi o americană născută la Detroit din părinţi imigranţi palestinieni, au devenit primele două femei de confesiune musulmană care au fost alese în Camera Reprezentanţilor, în circumscripţii din Minnesota şi, respectiv, Michigan, relatează AFP.

De asemenea, potrivit previziunilor din presa americană, Sharice Davids a devenit marţi prima amerindiană aleasă în Congresul SUA, iar în statul Colorado a fost ales guvernator democratul Jared Polis, care s-a prezentat deschis la alegeri ca fiind homosexual, o altă premieră în Statele Unite.


Ultimele stiri
25 de ani de la începutul războiului din Afganistan. Operațiunea SUA împotriva terorismului avea să dureze două decenii

Ce spune criminologul Vlad Zaha despre dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu: „Cei care consumă pot fi…

Pensionara din Madrid a cărei evacuare a declanșat proteste privind criza locuințelor a murit | AUDIO

Irlanda de Nord: Elevii, sfătuiți să se îmbrace mai gros la școală, în timp ce instituțiile de învățământ…

Luca Niculescu începe azi negocierile cu partidele pentru formarea Guvernului

OMS solicită Rusiei să ofere informații despre cazurile de ciumă raportate în Siberia | AUDIO

Bulgaria cheamă România și Turcia la consultări după atacurile din Marea Neagră asupra unor nave comerciale | AUDIO

Medic chirurg din Craiova, condamnat definitiv la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Adoratorii Lupului lui Dumnezeu nu sunt extremiști

Băncile pentru Alimente din România au salvat peste 45.000 de tone de hrană de la risipă în ultimii…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează