Confidenţialitate


SUA: Joe Biden cere Congresului să interzică vânzarea de arme de asalt celor sub 21 de ani. 233 de atacuri armate au avut loc în ultimul an


Joe Biden, presedintele SUA

Preşedintele Joe Biden a cerut joi seară, din nou, Congresului american să limiteze vânzarea armelor de asalt măcar celor care nu au împlinit 21 de ani. Apelul vine după masacrul din 24 mai, dintr-o localitate din Texas, unde 19 copii și 2 profesori au fost uciși într-un atac armat, dar și după alte 20 care s-au petrecut de atunci în SUA.

Numai în ultimul an, în SUA au avut loc 233 de atacuri armate. În Statele Unite, constituția prevede dreptul cetățenilor de a deține arme.

Președintele Joe Biden a declarat că acceptă Constituția, dar acest al doilea amendament al ei nu înseamnă că orice este permis.

„Câte alte măceluri suntem gata să acceptăm?”, a întrebat preşedintele american retoric.

„În ultimii 20 de ani, mai mulţi şcolari au murit din cauza armelor de foc decât numărul total al poliţiştilor şi soldaţilor care au murit la datorie”, a declarat el. „Gândiţi-vă la asta”, a spus liderul de la Casa Albă, având în spate zeci de lumânări aprinse.

Liderul american a cerut congresmenilor să accepte măcar creșterea vârstei minime la 21 de ani pentru procurarea puștilor automate, interzicerea încărcătoarelor de mare capacitate, întărirea verificării antecedentelor penale sau psihologice ale potenţialilor cumpărători şi votarea unui text care cere persoanelor să-şi ţină armele sub cheie.

Majoritatea republicanilor din Congres se opune oricăror restricții.

Potrivit liderului american, în SUA, peste de 30% dintre adulţi deţin cel puţin o armă de foc.

Potrivit platformei gunviolence, care arhivează toate incidentele armate în SUA, numai de la începutul acestui an, în Statele Unite peste 18 mii de oameni au murit în urma folosirii armelor.

Aproape 700 sunt copii și adolescenți. Alți 1.700 de minori su fost răniți.

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO