Confidenţialitate


SUA: Donald Trump, la primul său discurs despre starea naţiunii


SUA: Donald Trump, la primul său discurs despre starea naţiunii

La un an de învestirea în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump este aşteptat să susţină, în faţa Congresului, primul său discurs despre starea naţiunii.

În alocuţiune, şeful administraţiei de la Washington va puncta principalele strategii de politică internă şi internaţională.

Într-un mesaj postat în avans pe Twitter, preşedintele a transmis că economia SUA se afă “într-o formă mai bună decât s-a aflat în decenii întregi”, menţionând scăderea ratei şomajului până la un nivel record. “Suntem pe calea cea bună”, a adăugat el.

Liderul american ar urma să anunţe un plan de investiţii, în valoare de 1.500 de miliarde de dolari, în infrastructura rutieră îmbătrânită a ţării.

Consilierii săi au anunţat că chestiunile economice vor domina discursul.

Donald Trump ar urma să facă unele referiri şi la scandalul posibilei implicări a Rusiei în alegerile pe care el le-a câştigat în noiembrie 2016, în faţa rivalei democrate Hillary Clinton. De-a lungul primului an de mandat, republicanul a respins orice sprijin ascuns din partea Moscovei, denunţând ancheta ca pe o vânătoare de vrăjitoare.

Donald Trump se confruntă cu o popularitate tot mai scăzută, performanţele sale prezidenţiale beneficiind de susţinerea a doar 37% dintre americani.

Este de aşteptat ca discursul să fie urmărit de o audienţă formată din 40 de milioane de telespectatori, potrivit BBC.

 


Ultimele stiri
Politologul Răzvan Petri, despre incidentele violente din Franța: „Există o tradiție a protestelor, inclusiv violente”. Peste 2.000 de…

Peste 22.000 de apartamente din Iași, fără apă caldă și căldură după incendiul de la CET. Primarul municipiului:…

Franța: Președintele Macron a respins demisia ministrului de Interne, depusă pe fondul protestelor împotriva creșterii costului vieții

Putin ar fi propus un organizarea unui summit cu Trump și Xi Jinping în noiembrie, pentru a discuta…

Miniștrii agriculturii din G7 se reunesc la Paris. Discuții despre criza alimentară și securitatea aprovizionării cu îngrășăminte |…

Încep audierile miniștrilor propuși în Guvernul PSD-Luca Niculescu. Votul de învestitură, programat marți | AUDIO

Franța: Emmanuel Macron promite măsuri judiciare pentru infracțiunile comise în timpul protestelor de sâmbătă. 1.800 de persoane au…

Constanța: Accident grav pe DN 22, între localitățile Năvodari și Lumina. Nouă persoane au avut nevoie de îngrijiri…

Doi angajați ai unei fabrici din Medgidia, răniți în urma unei explozii

Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitudini de peste 2.000 de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează