Confidenţialitate


SUA: Democraţii propun un regim mai stric al armelor după masacrul din Las Vegas


SUA: Democraţii propun un regim mai stric al armelor după masacrul din Las Vegas

La câteva zile după cel mai sângeros atac armat din istoria modernă a Statelor Unite ale Americii, democraţii din Congres şi-au relansat eforturile pentru un control mai strict asupra armelor.

59 de oameni au fost ucişi şi peste 500 au fost răniţi, duminică, de un individ care a început să tragă în mulţimea de spectatori ai unui festival country de la etajul 32 al unui hotel situat în vecinătate. Individul, care s-a sinucis după atac, îşi acumulase arsenalul aparent legal.

Şansele taberei democrate sunt reduse.

Republicanii, care susţin dreptul constituţional al americanilor de a deţine arme, au majoritate în Congres. Experţii amintesc că nici după atacul de la şcoala Sandy Hook din 2012, soldat cu moartea a 20 de copii, democraţii nu au reuşit să determine adoptarea unei legi care să înăsprească regimul armelor de foc.

Părinţii fondatori ai Americii considerau că o populaţie înarmată poate apăra ţara de invadatorii străini şi în plus, pe vremuri, locuitorii din zone izolate aveau nevoie de arme pentru a-şi apăra pământurile şi familiile.


Ultimele stiri
Incendiu la un spital din Brașov. O pacientă a fost găsită carbonizată

Universitatea de Medicină “Carol Davila” lansează “Şcoala din spital”, pentru copiii care stau internați perioade lungi

Dâmbovița: Incendiu cu degajare mare de fum. Autoritățile au emis RoAlert

Protest al iubitorilor de animale. Aceștia sunt nemulțumiți de felul în care sunt tratate animalele fără stăpân

După execuția eșuată a unei condamnate, șeful penitenciarelor din Tennessee a demisionat. Deținuta e în spital, în stare…

Protest al transportatorilor la Târgu Jiu | VIDEO

Noi consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Președinția a anunțat calendarul discuțiilor | AUDIO

Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează