Confidenţialitate


SUA: Camera Reprezentanților a decis că doar cei cu vârsta de cel puțin 21 de ani își pot cumpăra arme. Proiectul are șanse mici să treacă de Senat


SUA: Camera Reprezentanților a decis că doar cei cu vârsta de cel puțin 21 de ani își pot cumpăra arme. Proiectul are șanse mici să treacă de Senat

În Statele Unite, Camera Reprezentanților a aprobat creșterea vârstei de la care americanii își pot cumpăra arme, de la 18 la 21 de ani. Votul final va fi dat de Senat, care e divizat în privința acestui proiect.

La dezbaterea proiectului, democrații au atras atenția că trebuie să crească vârsta de la care americanii pot cumpăra arme, pentru a preveni atacuri precum cel din Uvalde, Texas, unde un adolescent de 18 ani a ucis 19 copii și doi profesori.

Proiectul prevede și stabilirea unei aşa-zise proceduri „red flag” la nivelul instanţelor federale prin care să le poată fi confiscate de urgenţă armele unor persoane considerate periculoase.

Sondajele efectuate recent au arătat că 74% dintre adulţii americani susţin majorarea vârstei de la care pot fi cumpărate arme la 21 de ani şi peste 80% sunt în favoarea unor măsuri precum procedurile „red flag”.

Proiectul are șanse slabe să treacă însă de Senat, care e divizat în privința acestei chestiuni.

Republicanii au pledat pentru măsuri cum ar fi  creşterea finanţării pentru securitate și întărirea pazei în școli, inclusiv prin asigurarea de gărzi înarmate.

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Doi răniți în urma unei explozii urmate de incendiu la un apartament din Bacău. 22 de persoane au…

Dezacord în coaliția de guvernare privind măsurile pe piața carburanților. Social-democrații cer Guvernului să reducă acciza la combustibil.…

Meciul România-Turcia. Fotbaliștii „Generației de Aur” merg la Istanbul pentru a-i susține pe tricolori. Hagi: „Cineva o să…

Propunerea legislativă privind prevenirea si combaterea femicidului, supusă azi la vot final în Camera Deputaților  | AUDIO

DEȘTEPTAREA: România testează scanarea automată a numerelor. Bulgaria reduce accidentele la jumătate

Criza carburanților. Confederațiile sindicale nu participă la reuniunea Consiliului Național Tripartit, programată înaintea de ședința CES. Motivele inovate…

Iranul respinge planul în 15 puncte înaintat de Statele Unite, privind încheierea războiului. Purtător de cuvânt al armatei…

Jurnaliștii postului public de televiziune și radio din Australia intră în grevă pentru 24 de ore. Cer salarii…

Statele Unite propun Iranului un plan în 15 puncte pentru a încheia războiul. Primele cinci solicitări vizează sectorul…

Ilie Bolojan afirmă că, în ciuda măsurilor, Guvernul nu va putea anula creșterea de preț la carburanți: „Aceste…