Confidenţialitate


STUDIU: Utilizatorii de rețele sociale care publică postări noaptea sunt mai predispuși la depresie și anxietate. Cum au ajuns cercetătorii la această concluzie | AUDIO


STUDIU: Utilizatorii de rețele sociale care publică postări noaptea sunt mai predispuși la depresie și anxietate. Cum au ajuns cercetătorii la această concluzie | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Persoanele care postează pe reţelele sociale noaptea sunt mai predispuse să aibă o sănătate mintală precară, sugerează un studiu citat de DPA. Oamenii de ştiinţă au descoperit că utilizatorii nocturni sunt, totodată, mai predispuşi să acuze simptome de depresie şi anxietate.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Experţii susțin că majoritatea studiilor privind sănătatea mintală şi reţelele sociale s-au concentrat pe frecvenţa utilizării acestora din urmă. Ei au dorit să afle dacă momentul utilizării reţelelor sociale joacă un rol important.

Prin urmare, cercetătorii au apelat la platforma X, cunoscută anterior sub numele de Twitter, pentru a evalua utilizarea nocturnă a reţelelor sociale, în funcţie de ora la care utilizatorii au postat.

Acest lucru a fost corelat cu datele dintr-un studiu pe termen lung care a monitorizat starea de sănătate a unor persoane din vestul Angliei.

Aproximativ 310 persoane au fost selectate pentru a participa la acest studiu, pe baza momentului în care postau tweet-uri şi a momentului în care răspundeau la chestionare referitoare la starea lor de bine.

În total, cercetătorii au examinat peste 18.000 de tweet-uri, inclusiv retweet-uri, postate în perioada ianuarie 2008 – februarie 2023 – înainte ca platforma să-şi schimbe numele în X.

Lumina albastră emisă de smartphone-uri poate „inhiba producţia hormonului melatonină”, responsabil de somn

Studiul a constatat că persoanele care postau tweet-uri noaptea, între orele 23:00 şi 05:00, păreau să aibă o dispoziţie „semnificativ mai proastă comparativ cu cele care postau tweet-uri în timpul zilei”.

De asemenea, ei au descoperit o legătură între postarea de tweet-uri în cursul nopţii şi depresia şi anxietatea, însă această conexiune nu era la fel de evidentă.

Cercetătorii au adăugat că lumina albastră emisă de smartphone-uri poate „inhiba producţia hormonului melatonină”.

„Toţi aceşti factori se pot combina întârziind adormirea şi pot duce la o calitate şi o cantitate deficitare ale somnului”, au scris ei în revista Scientific Reports.

„O îmbunătăţire a rezultatelor legate de somn este, pe de altă parte, asociată cu o mai bună sănătate mintală”, au mai notat specialiştii. Așadar, atenție la cum și cât folosim tehnologia.


Ultimele stiri
Prețul grâului românesc a crescut cu aproape 12% într-un an. România are al treilea cel mai scump grâu…

PNL și Forța Dreptei fuzionează. Ilie Bolojan denunță o „axă PSD-AUR” și spune că este nevoie de o…

Acord privind bugetul UE pentru 2027: sunt prevăzute 199,7 miliarde de euro. Germania condiționează votul de continuarea sprijinului…

Sondaj IMAS: Majoritatea cetățenilor din Republica Moldova susțin aderarea la UE. 40% se opun integrării europene | GALERIE…

Cristian Tudor Popescu critică decizia lui Nicușor Dan de a-i interzice accesul jurnalistului Ovidiu Vanghele la Cotroceni: „o…

Italia: Cel puțin 300 de școli au fost evacuate după o amenințare cu bombă transmisă prin e-mail. Poliția…

Bulgaria: Un șofer român de camion a fost reținut după dublul carambol de pe autostrada Trakia. 12 oameni…

Facturile la energie ar putea crește în această iarnă. Furnizorii au lansat deja oferte de peste doi lei/kWh,…

România în Direct. Ce a devenit Nicușor Dan?

Asociația pentru Protecția Pacienților îl critică pe ministrul Sănătății după controalele din bucătăriile spitalelor: „Domnul Rogobete face lambada,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează