Confidenţialitate


Strada Sergiu Nicolaescu


Strada Sergiu Nicolaescu este amplasată în zona casei în care, în urmă cu aproape 83 de ani, s-a născut regizorul.

Decizia a fost luată după ce, în luna noiembrie 2012, Sergiu Nicolaescu a fost prezent la Târgu-Jiu pentru a primi şi titlul de cetăţean de onoare al oraşului.

Tot atunci, acesta a participat la inaugurarea cinematografului ce-i poartă numele, clădirea fiind un fost cinema din oraş reabilitat complet de regia RomâniaFilm.

Sergiu Nicolaescu s-a stins din viata pe 3 ianuarie, în urma unor complicaţii cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat după o operaţie de peritonită.


Ultimele stiri
Haos în rândul aleșilor locali înainte de aplicarea noilor prevederi din Legea incompatibilității: trebuie să aleagă între locul…

Prima reacție a Comisiei Europene după ce PPE și Renew au solicitat blocarea fondurilor din PNRR pentru România…

Prețul petrolului a scăzut cu peste 3% astăzi, în timp ce SUA anunță sancțiuni financiare fără precedent pentru…

STB a depus o nouă solicitare pentru deschiderea procedurii de insolvență. Ciprian Ciucu: „Sper că de data aceasta…

Sprijin financiar pentru crescătorii de porci și bovine, de la 1 septembrie. Măsura urmărește stimularea producției interne |…

A murit miliardarul german Klaus-Michael Kühne, principalul acționar al Lufthansa | AUDIO

Gorj: trafic oprit pe DN 67, în zona localității Bengești, din cauza unui incendiu de vegetație | VIDEO

Voucherele Materna ar putea fi eliminate. Sprijinul financiar pentru femeile însărcinate din București, pe lista măsurilor de reducere…

Administrația Trump intenționează să revoce mii de vize turistice și de afaceri ale celor care ulterior solicită azil…

Temperatura medie a oceanelor a atins un nivel record, pe măsură ce fenomenul El Niño se intensifică



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează