Confruntată cu un val de migranți, Italia doreşte să înăsprească regulile privind migraţia. Guvernul de la Roma a adoptat un…
Un renumit institut american de sondaje va înceta să măsoare popularitatea preşedinţilor. Se încheie astfel o tradiție de aproximativ 90…
Pedepse majorate pentru rele tratamente aplicate minorului. Comisia „România fără violenţă domestică” a dat raport favorabil pentru modificarea unui articol…
Preşedintele Nicuşor Dan ia în considerare trei persoane pentru funcţiile de directori la Serviciul Român de Informaţii şi la Serviciul…
Președintele României a anunțat printr-un mesaj pe rețelele de socializare că s-a întâlnit cu liderii marilor companii americane. Potrivit președintelui,…
Noi reguli care îi vizează pe cei care nu-și plătesc amenzile: autoritățile locale îi vor putea executa pe cei care…
Plasat sub control judiciar pentru abuz în serviciu, primarul suspendat al sectorului 3, Robert Negoiță a contestat cauțiunea de 800.000…
Mai rămâne PSD sau nu la guvernare? „Așteptăm bugetul și după discutăm”, susține un lider al social-democraților. Declarațiile au fost…
Criza de fonduri de la Primăria Capitalei: nu mai sunt bani pentru marile proiecte. Primarul General, Ciprian Ciucu, anunță că…
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că centrele militare județene vor trece în subordinea Ministerului Apărării de la 1 ianuarie 2027.…
Cancelaria prim-ministrului anunţă că a făcut economii în anul 2025 în valoare de aproape zece milioane de lei, o scădede…