Confidenţialitate


Steven Tyler: “Mi se rupe sufletul pentru că am fost nevoit să părăsesc turneul”


Steven Tyler: “Mi se rupe sufletul pentru că am fost nevoit să părăsesc turneul”

Steven Tyler, solistul formaţiei Aerosmith, a dezminţit, printr-un comunicat de presă pe care l-a publicat pe site formaţiei, faptul că ar fi suferit un atac de cord.

Acesta precizează că a trebuit să fie supus unei intervenţii pe care doar medicul lui din Statele Unite o putea face şi că apreciază creativitatea celor care au făcut speculaţii privind urgenţa medicală care a dus la anularea unor show-uri programate luna trecută.

În septembrie, trupa americană a anunţat că Steven Tyler s-a confruntat cu „probleme medicale neaşteptate”, fapt care a dus la anularea a patru concerte pe care formaţia urma să le susţină în America de Sud.

Pentru că nu au fost oferite detalii suplimentare, s-au iscat numeroase speculaţii, printre care faptul că Tyler ar fi suferit un atac de cord.

„Mi se rupe sufletul pentru că am fost nevoit să părăsesc turneul mai devreme. Trupa n-a cântat niciodată mai bine. Vă dau nota 10+ pentru speculaţiile creative, dar cu siguranţă nu am suferit un atac şi nici un infarct. A trebuit să fiu supus unei intervenţii pe care doar medicul meu din State o poate face”, a transmis solistul formaţiei Aerosmith.


Ultimele stiri
Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează