Confidenţialitate


Ștefan Pălărie, despre moțiunile de cenzură depuse de AUR: Gesturi populiste. Nu vor reformă, iar domnul Simion se smiorcăie că duminică va trebui să vină la serviciu | AUDIO


Ștefan Pălărie, despre moțiunile de cenzură depuse de AUR: Gesturi populiste. Nu vor reformă, iar domnul Simion se smiorcăie că duminică va trebui să vină la serviciu | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / Mălina Norocea

Cele patru moțiuni de cenzură inițiate de Opoziție împotriva guvernului Ilie Bolojan vor fi dezbătute duminică după amiază. Senatorul USR, Ștefan Pălărie, spune că demersul inițiat de AUR și susținut de POT și parlamentarii neafiliați este doar un exercițiu de imagine.

Ștefan Pălărie, senator USR: Înțeleg că domnul George Simion se smiorcăie că duminică va trebui să vină la serviciu

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Prin gesturile populiste de astăzi AUR nu vrea reformă. Este în contrasens direct cu populația, populație care cere un stat prietenos cu cetățeanul, un stat prietenos cu mediul de afaceri, și nu un stat captiv sinecurilor și baronilor locali. AUR nu face decât ceea ce ne-a obișnuit, dând din umeri nonșalant și spunând că este doar pur marketing politic. Mai înțeleg, de asemenea, că domnul George Simion se smiorcăie că duminică va trebui să vină la serviciu, o zi obișnuită în care pe procedură se vor dezbate și se vor vota cele patru moțiuni depuse”, a declarat senatorul USR Ștefan Pălărie.

Ștefan Pălărie mai spune că – până pe 15 septembrie – un grup de lucru format din specialiști din toate partidele politice aflate la guvernare va veni cu o soluție pentru legea care prevede reforma administrației locale. Cât și cum se face statul mai suplu în teritoriu – este ținta acestui grup de lucru.

Ștefan Pălărie: „Vom vedea care va fi decizia cea mai bună”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Vor fi luate, dacă vreți, o radiografie la nivel de măduvă a oaselor, a tot ceea ce înseamnă aparat administrativ teritorial. Vom vedea acolo care sunt fiecare, dacă doriți, speță în parte și dacă o decupare, o tăiere universală de la nivel național este mai bună sau, dimpotrivă, o libertate de decizie la nivelul autorităților locale de a tăia de unde doresc dumnealor acei 10%. Din păcate și o variantă și alta au dezavantaje, ca și avantaje. Vom vedea care va fi decizia cea mai bună”, a spus Ștefan Pălărie.

Reamintim, premierul cere ca 13.000 de angajați din administrația publică locală să fie restructurați. Legea care prevede reforma administrației locale a fost blocată de PSD și UDMR care au contestat procentul de reducere a angajaților înaintat de Ilie Bolojan. Avem nevoie de un adevărat audit al primăriilor din țară, spune deputatul PSD Mihai Ghigiu.

Mihai Ghigiu, deputat PSD: Credem că avem nevoie de un audit al ceea ce se întâmplă în administrația publică

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Noi am propus la acest moment să facem, în primul rând, o analiză a situației din administrație, pentru că am văzut foarte multe date, unele dintre ele destul de diverse. Pe de altă parte, avem primării foarte diferite. Vă dau un exemplu. Primăria Sectorului 2 are foarte mulți angajați, dar nu are nicio companie. Sau alte primării din țară care au companii și veți vedea că, practic, ar trebui să reducă numărul de angajați. Sau altele care au în aparatul propriu diferite servicii, pe când altele nu au acele servicii în aparatul propriu. Credem că avem nevoie, în primul rând, o analiză, aș îndrăzni să spun, poate sună pretențios, un audit al ceea ce se întâmplă în administrația publică și abia apoi să vorbim de cifre, procente și așa mai departe”, a precizat Mihai Ghigiu, deputat PSD.


Ultimele stiri
Vicepreședintele PNL, Robert Sighiartău, înaintea consultărilor de la Cotroceni: „Noi avem o decizie luată”. Despre alegerile anticipate: Am…

Lipsă de fonduri la Ministerul Sănătății. Soluția de avarie: se vor lua bani de la unele programe pentru…

Becuri auto halogen, LED sau xenon: ce variantă alegi? (P)

Magazin metalic la cheie Frisomat: soluția rapidă pentru spații comerciale moderne (P)

OSB în renovări: ghid practic pentru placarea pereților și amenajările interioare (P)

Top 10 piese de mobilier esențiale într-un cabinet stomatologic (P)

Scandal în Comisiile de apărare din Parlament. Dan Tănasă acuză implicarea României în războiul cu Rusia. Îl contrazic…

Scenariul alegerilor anticipate. Ce spun eurodeputații despre un nou scrutin: „Pericolul extremist va crește dacă vom pune un…

Pierderea masei musculare ar putea crește riscul de demență, arată un studiu. Cercetători din cinci țări subliniază importanța…

Căsătoriile și conviețuirile forțate vor fi pedepsite penal. Proiectul de lege a fost adoptat de Parlament | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează