Confidenţialitate


Stații de metrou londoneze cu numele marilor sportivi români


Reprezentanții rețelei de metrou din Londra vor înlocui numele stațiilor cu nume care au scris istorie în sport.

Ideea le-a venit unor jurnaliști britanici. În total vor fi 361 de stații care vor avea denumiri noi.

Zeci de țări sunt reprezentate pe noua hartă, iar magistralele sunt în funcție de sportul practicat. Au fost aleși în special sportivi care au participat la diverse ediții ale jocurilor olimpice.

Vor exista stațiile Michael Phelps, Michael Jordan, Kobe Bryant, Serena Williams, Muhammad Ali sau Elena Isinbaieva.

Metroul londonez va opri și în stațiile Rafael Nadal, Lionel Messi.

Totuși, pentru a nu-i induce în eroare pe călători, vor fi păstrate şi denumirile consacrate.

Și România este prezentă pe aceasă hartă. Pe ruta sporturilor nautice, după stația Georgeta Damian urmează Elisabeta Lipă. Tot pe aceeași rută este și stația Ivan Patzaichin.

Pe magistrala atleților este prezentă și Iolanda Balaș. Și dacă acesti sportivi sunt doar stații, Nadia Comăneci este echivalentul stației Piața Unirii, pentru că la această stație se pot schimba magistralele.


Ultimele stiri
Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…

Dosarul Călin Georgescu – Horațiu Potra, amânat pentru 2 decembrie. Inculpații sunt acuzați de tentativă de lovitură de…

Parlamentul înființează Comisia Mykonos-Nordis. Vor fi anchetate zborurile unor politicieni PSD, ale unor judecători CCR și oameni de…

Galați: Anchetă penală după ce o femeie a murit la câteva minute de la externarea din Spitalul Județean…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează