Confidenţialitate


Statele Unite susțin că regimul sirian a folosit gazul neurotoxic sarin


Statele Unite susțin că regimul sirian a folosit gazul neurotoxic sarin

Statele Unite au informaţii care indică folosirea gazului neurotoxic sarin, alături de clor, în atacul chimic de acum o săptămână din orașul Douma.

O sursă oficială americană a declarat că loviturile aeriene de ieri, la care au participat SUA, Franţa şi Regatul Unit, au distrus obiective unde se aflau materiale care ar fi putut fi folosite pentru producerea unor arme chimice, cum ar fi sarinul.

Două indicii ar duce la această concluzie: simptomele victimelor care sunt specifice expunerii la agenţi neurotoxici și numărul mare de morţi, 60.

Între timp,  o anchetă a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice ar putea determina exact ce substanţe s-au folosit la Douma, dar nu ar putea indica şi autorii atacului, a cărui existenţă este negată în continuare de Siria şi de Rusia.


Ultimele stiri
OUG care ar trebui să scadă prețul carburanților, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport? 

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…