Confidenţialitate


Starea proastă în care se află Olga Tudorache a dus la anularea unui spectacol


Contactaţi de agenţia de ştiri MEDIAFAX, organizatorii au precizat că actriţa a amânat apariţia în spectacolul de pe 23 noiembrie la recomandarea medicilor, care au considerat că aceasta nu s-a recuperat suficient în urma accidentului vascular cerebral suferit pe 1 aprilie anul acesta.

Spectacolul va fi reprogramat pentru o dată care va fi anunţată ulterior.

Olga Tudorache urma să revină pe scena Sălii Palatului într-un spectacol omagial, care ar fi trebuit să marcheze aniversarea unei cariere excepţionale a unei actriţe devenite legendă – ‘Olga Tudorache – 60 de ani de teatru şi film’.

Tot din motive de sănătate, actriţa a amânat şi spectacolul ‘Portretul Doamnei T’ pe care urma să îl susţină pe 30 aprilie, la Teatrul Naţional de Operetă din Capitală.

Olga Tudorache a fost internată pe 1 aprilie la Spitalul Elias din Capitală, după ce, în aceeaşi seară, i s-a făcut rău pe scena Teatrului Metropolis, unde juca în spectacolul ‘Peşte cu mazăre’. Actriţa a fost internată cu suspiciunea de accident vascular cerebral şi diagnosticată cu tulburare ischemică tranzitorie, apărută pe fondul unor suferinţe cronice existente, starea ei ameliorându-se ulterior.


Ultimele stiri
Premierul Ilie Bolojan: În condițiile în care criza din Golf continuă, vom avea o ușoară creștere a inflației…

Nicușor Dan exclude varianta unui guvern fără PSD: Nu cred că este o soluție potrivită pentru momentele pe…

Pădurarul Aurel Frandeș, despre cele două fetițe dispărute din Târnăveni: Le-am găsit în pădure, plângeau. Le-am transportat în…

Controverse după „Marșul pentru Viață”. Nicu Ștefănuță, despre cine se află în spatele acțiunilor anti-avort: „Este vorba despre…

Reacții dure de la partidele aflate la guvernare privind legalizarea omagierii criminalilor de război și a figurilor legionare.…

Galați: Percheziții la Grădina Zoologică, în cazul unui angajat suspectat că ar fi furat alimentele destinate hrănirii animalelor…

Cel mai înalt pod suspendat din Europa va fi construit în comuna Parva, Bistrița-Năsăud | AUDIO

Mureș: Fetițele de patru și cinci ani, dispărute în Târnăveni, găsite în siguranță, anunță MAI

Academia Europa FM. Ce nu ne spune mișcarea anti-avort? Răspunde Nicu Ștefănuță, vicepreședintele Parlamentului European

Liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, acuză PSD că blochează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali | AUDIO