Confidenţialitate


SRI ar trebui folosit de Justiție sau ar trebui lăsat cu spionii lui?


SRI ar trebui folosit de Justiție sau ar trebui lăsat cu spionii lui?

Curtea Constituțională a decis ieri că toate mandatele tehnice în care Justiția a folosit Serviciul Român de Informații sunt nelegale, și asta pentru că în Codul de Procedură Penală nu scrie clar că SRI se poate implica în susținerea Justiției. Scrie într-o decizie a CSAT, dar nu în codurile penale.

Potrivit deciziei CCR doar Parlamentul ar trebui să stabilească dacă SRI poate fi sau nu folosit de Justiție, de Parchetul General, de DIICOT și de DNA pentru adunarea unor probe. 

Folosirea Serviciilor Secrete în Justiție nu are o lungă istorie după revoluție, de fapt abia de vreo cinci ani se poate vorbi de așa ceva, e drept asta și după ce Consiliul Suprem de Apărare a Țării a decis că lupta împotriva corupției este o prioritate strategică pentru că securitatea națională însăși este pusă în pericol de corupție.

În acest sens, tentative de a limita folosirea capacităților SRI de către Justiție au mai fost, dar, până acum au eșuat. De exemplu în toamna anului 2012, ministrul Justiției de atunci, Mona Pivniceru, a încercat să facă asta prin ordonanță de urgență. Ar fi avut fix același efect ca și acum. Compromiterea unor probe din unele dosare aflate în curs de judecare sau cercetare. Nu a reușit. Un an mai târziu, deputatul PSD Florin Iordache a introdus în Parlament un amendament cu același conținut. A eșuat și acela. Acum decizia Curții nu mai poate fi atacată de nimeni.

SRI e departe de ceea ce a fost Securitatea chiar dacă reputația sa a crescut în mod vizibil exact de când a început să predea Justiției, DNA-ului în special, ceea ce știa despre corupția la nivel înalt.

SRI ar trebui folosit de Justiție sau ar trebui lăsat cu spionii lui?

https://soundcloud.com/europafmromania/romania-in-direct-sri


Ultimele stiri
București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează