Speranțe pentru persoanele născute cu surditate. Studiu: O singură injecție i-ar putea ajuta enorm
Sursa foto: pexels-karolina-grabowska
O terapie genică experimentală ar putea reda auzul persoanelor născute cu surditate.
Un studiu realizat de o Universitate din Suedia şi publicat în revista Nature Medicine arată că rezultatele ar putea fi după o singură injecţie administrată direct în urechea internă.
Studiul a inclus zece pacienţi cu vârste între 1 şi 24 de ani.
Toţi aveau o formă genetică de surditate.
Tratamentul experimental a fost administrat printr-o singură injecţie, printr-o membrană de la baza cohleei, cunoscută sub numele de fereastra rotundă.
Efectele au apărut rapid. Majoritatea pacienţilor au început să îşi recapete parţial auzul în decurs de o lună.
După şase luni, nivelul mediu al sunetelor detectabile de pacienţi s-a îmbunătăţit semnificativ, indicând o recuperare substanţială a funcţiei auditive.
Cei mai mari beneficiari au fost copiii, în special cei cu vârste între 5 şi 8 ani, însă efecte pozitive au fost observate şi la adulţi. Tratamentul a fost considerat sigur, fără reacţii adverse grave în perioada de monitorizare.
