Confidenţialitate


SPANIA: ETA susţine că şi-a dizolvat toate structurile


SPANIA: ETA susţine că şi-a dizolvat toate structurile

Într-o scrisoare datată 16 aprilie şi publicată miercuri de cotidianul online spaniol eldiario.es, organizaţia separatistă bască ETA a anunţat că şi-a dizolvat toate structurile, după decenii de atentate sângeroase.

”ETA a decis să pună capăt ciclului său istoric şi acţiunii sale, încheindu-şi parcursul. Prin urmare, ETA şi-a dizolvat complet toate structurile şi consideră încheiată iniţiativa sa politică”, se afirmă în depeşă, scrisă în limba bască şi purtând emblema organizaţiei, consemnează Agerpres.

Un membru al guvernului basc a declarat pentru AFP că scrisoarea nu reprezintă încă anunţul definitiv de dizolvare a organizaţiei, considerată teroristă de către Uniunea Europeană, un anunţ oficial urmând a fi făcut joi, probabil sub forma unei înregistrări video trimise la BBC.

”Această scrisoare a ETA a fost trimisă unor personalităţi şi organizaţii care au participat în urmă cu şapte ani la ‘Declaraţia de la Aiete’ ”, o iniţiativă internaţională care a dus, în octombrie 2011, la abandonarea definitivă a violenţei de către organizaţia clandestină, a explicat sursa.

Scrisoarea are drept scop să asigure personalităţile respective, inclusiv pe fostul secretar al ONU Kofi Annan, că decizia sa de a se dizolva este fermă, a adăugat sursa.

ETA, înfiinţată în 1959, în timpul dictaturii lui Francisco Franco, este responsabilă de moartea a cel puţin 829 de persoane şi de rănirea altor câteva mii, în atentate comise în Spania şi în Franţa, pentru independenţa Ţării Bascilor şi a Navarrei, din 1968 până în 2010.

În scrisoarea sa, ETA afirmă că Euskal Herria, teritoriul pentru care ea reclamă independenţa, rămâne ”în conflict cu Spania şi Franţa”. ”Conflictul nu a început cu ETA şi nu se încheie cu sfârşitul parcursului ETA”, declară ea.


Ultimele stiri
Vâlcea: Amendă de 13.000 de lei pentru un bărbat care a filmat momentul în care își forța calul…

Angajații din peste 1.300 de primării intră azi în grevă de avertisment față de reforma administrației locale. Între…

Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…