Confidenţialitate


Solistul VUNK a creat un nou tabel al lui Mendeleev


Dacă tabelul lui Mendeleev a fost unul dintre coşmarurile din timpul şcolii pentru Cornel Ilie, solistul VUNK, acum el a găsit o soluţie să depăşească momentul. Artistul a creat un nou tabel care are un conţinut mult mai atractiv pentru orice elev întrucât conţine cuvinte precum ‘sărut’, ‘bucurie’, ‘speranţă’, ‘aşteptare’, ‘ploaie’, ‘prietenie’, samd.

Cornel a rămas corigent la chimie în liceu pentru că a fost prins copiind la teză, o corigenţă despre care nici părinţii lui nu au aflat încă, după cum mărturiseşte acesta. Artistul a trecut corigenţa învăţând în beciul în care trupa repeta pe perioada vacanţei.

‘Pe toată durata liceului au fost două materii care nu mi-au plăcut şi de care mi-era teamă pentru că nu le-nţelegeam: chimia şi economia. Chimia mi-a fost ca o limbă complet străina, motiv pentru care am şi rămas corigent pe vară în clasa a XI-a.

Acum, cu ocazia concertului de la Sala Polivalentă încerc să mă revanşez pentru acea perioadă, să dau o interpretare mai frumoasă chimiei şi am reinterpretat tabelul lui Mendeleev, înlocuind elementele periodice din acel tabel cu elementele care pot duce la fericirea oricui. Este Tabelul Elementelor Fericirii’, spune Cornel Ilie.

‘Invenţia’ vine în pregătirea concertului VUNK 31013 #asasishow care va avea loc la Sala Polivalentă pe 3 octombrie, de la ora 19.00.


Ultimele stiri
Nicușor Dan a semnat decretele pentru numirea șefilor marilor parchete. Șeful statului a explicat ce așteptări are de…

Ilie Bolojan, conferință de presă pe tema energiei electrice. Premierul prezintă cinci direcții de îmbunătățire a sistemului energetic…

Ministerul Sănătății propune modificări în sistemul de sănătate. Se introduce un nou tip de gardă, iar sălile de…

Curtea de Apel Bucureşti a suspendat decizia CNA de retragere a licenţei postului Realitatea Plus

Jurnaliștii Cătălin Tolontan și Radu Naum, despre Mircea Lucescu: „A ajuns unde a ajuns pentru că s-a educat.…

India ar putea folosi șerpi și crocodili ca grăniceri pentru a opri imigrația ilegală | AUDIO

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mircea Lucescu a fost depus la Arena Naţională. Suporterii, prietenii și cunoștințele…

Fraudă la achizițiile de locuințe DGASPC Argeș: directori și vicepreședinte CJ Argeș, trimiși în judecată. Alături de aceștia…

Drumul Expres Brăila – Tulcea. Compania Națională de Investiții Rutiere a aprobat Studiul de Fezabilitate | AUDIO

Două nave au traversat Strâmtoarea Ormuz, după ce Iran a acceptat redeschiderea rutei în urma armistițiului cu Statele…