Confidenţialitate


Situaţia pandemiei în statele vecine României


Situaţia pandemiei în statele vecine României

Ungaria a raportat, joi dimineaţă, 4.220 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (cu zece mai multe decât în ziua anterioară), dintre care 591 de cazuri mortale, relatează MTI.

Până în prezent 2.887 de pacienţi spitalizaţi cu COVID-19 s-au vindecat în această ţară. În spitalele ungare se află 131 de pacienţi cu noul coronavirus, iar 2.123 de persoane sunt în carantină oficială la domiciliu.

Pericolul epidemiei nu a dispărut şi este în vigoare starea de pregătire medicală; în Ungaria este obligatorie purtarea măştii sanitare în magazine şi în transportul public.

Cele mai multe cazuri de COVID-19 se înregistrează în Budapesta (1.988), urmată de judeţele Pesta (639), Fejer (379), Komarom-Esztergom (307) şi Zala (262), iar cele mai puţine în Tolna (câte 13). Ungaria, ţară o populaţie de aproximativ 9,78 milioane de locuitori, a efectuat până acum 289.602 de teste.

În Bulgaria, ţară cu aproape 7 milioane de locuitori, s-au înregistrat 244 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, până joi dimineaţă (interval în care au fost efectuate 4.286 de teste Real Time PCR), ceea ce aduce numărul total de cazuri la 6.342.

Un număr de 259 persoane au decedat, iar 498 de pacienţi sunt spitalizaţi, dintre care 29 în secţiile de terapie intensivă. Până în prezent, 3.166 de pacienţi ce contractaseră noul coronavirus s-au vindecat.

Ucraina, ce are o populaţie de 47,7 milioane locuitori, a raportat până joi un număr de 51.224 de cazuri de COVID-19, dintre care 810 în ultimele 24 de ore, potrivit ministrului sănătăţii Maksim Stepanov. Cele mai multe noi cazuri s-au înregistrat în regiunea Lvov (119), oraşul Kiev (93) şi în regiunile Transcarpatia (89) şi Rivne (76)

În ultimele 24 de ore, 21 persoane au murit din cauza COVID-19 şi 665 pacienţi s-au vindecat în Ucraina. De la începutul pandemiei de COVID-19 numărul total al deceselor a ajuns la 1.327, iar cel al persoanelor vindecate este de 24.784.

Ministerul Sănătăţii din Republica Moldova a anunţat miercuri după-amiază încă 330 de cazuri de COVID-19, ceea ce aduce la 18.471 numărul total al cazurilor înregistrate până acum în această ţară, potrivit Radio Chişinău. În precedentele 24 de ore, în Republica Moldova (ţară cu o populaţie de aproximativ 4,04 milioane locuitori) s-au înregistrat 11 decese cauzate de noul coronavirus, numărul total al cazurilor fatale ajungând astfel la 614, dintre care 33 în rândul personalului medical.

Până miercuri, în Serbia – ţară cu 8,74 milioane locuitori – numărul cazurilor confirmate a ajuns la 17.076, dintre care 357 în ultimele 24 de ore şi 341 mortale, indică datele oficiale.

De marţi până miercuri după-amiaza, în Serbia s-au consemnat 11 decese cauzate de COVID-19. Laboratorul naţional al Institutului Torlak din Belgrad a testat 464.171 de persoane eligibile (aflate în zona de transmitere intensă a virusului şi cu prezenţa simptomelor de infectare a aparatului respirator), dintre care 8.567 în precedentele 24 de ore.


Ultimele stiri
Germania, solidară cu România și Bulgaria după atacurile cu drone asupra navelor din Marea Neagră

Cum ar putea arăta cabinetul Niculescu. Adrian Zăbavă: „Un guvern combinat între miniștri politici și persoane tehnocrate”; „e…

Percheziții în București la suspecți care ar fi înșelat vârstnici | AUDIO

Iași: Mii de pelerini au ajuns în oraș pentru hramul Sfintei Parascheva. 1.500 de voluntari îi vor sprijini…

PNL și USR sesizează CCR privind numirea conducerii interimare a Societăţii Române de Televiziune. Dimitriu: PSD și AUR…

Novak Djokovic a câștigat al 102-lea titlu din carieră, după abandonul lui Alex de Minaur la Beijing

Prahova: O tânără de 17 ani ar fi fost violată în grup într-o clădire abandonată. Cinci tineri sunt…

Bărbatul suspectat că și-ar fi ucis iubita și apoi ar fi aruncat-o în râul Olt, adus în țară.…

Sorin Grindeanu: Vrem să avem discuții aplicate cu premierul desemnat, Luca Niculescu, să vedem cum gândește gestionarea țării.…

Iași: Primarul Mihai Chirica, pus sub urmărire penală de DNA. Acuzații privind achiziția fictivă a 542 de tone…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează