Confidenţialitate

Simona Halep s-a calificat în turul 2 la Roland Garros

Simona Halep – Sara Sorribes Tormo 6-4, 6-0, la Roland Garros, chiar de ziua ei. Simona Halep a câștigat clar în primul tur la Roland Garros, după 10 game-uri consecutive.

Simona Halep este considerată favorită la Roland Garros.

După meciul de azi, Simona Halep şi-a asigurat un cec de 84.000 de euro şi 70 de puncte WTA.

În turul secund, Simona Halep o va înfrunta pe câştigătoarea dintre românca Irina Begu şi elveţianca Jil Teichmann, meci care va avea loc tot duminică.

În ajunul aniversării, Simona Halep (2 WTA) a iniţiat pe Facebook o strângere de fonduri: “Dacă ar fi să mă gândesc la un cadou pe care aş vrea să-l primesc, acesta ar fi să le arăt unor învăţători dintr-un sat al României cât de mulţi oameni le sunt alături. Aş vrea să-i ajutăm să transforme un autobuz ruginit, salvat de la fiare vechi într-un afterschool pentru toţi copiii din sat.

Orice contribuţie, oricât de mică, de la cât mai mulţi oameni din toate colţurile lumii le-ar da curaj celor doi tineri şi ar face din aniversarea mea o sărbătoare cu adevărat reuşită”.