Confidenţialitate


Simona Halep: Aş fi vrut să câştig finala, dar nu s-a putut! Acum, vreau să mă bucur că sunt nr. 1


Simona Halep: Aş fi vrut să câştig finala, dar nu s-a putut! Acum, vreau să mă bucur că sunt nr. 1

După ce a pierdut finala turneului de la Beijing, Simona Halep a declarat că şi-a dorit foarte mult să câştige meciul cu franțuzoaica Caroline Garcia, însă a subliniat că acum vrea să se bucure că, de luni, va fi noul lider WTA.

“De mâine sunt numărul 1 mondial, vreau să mă bucur. Am vrut să câştig, victoria înseamnă mult, mulţumesc celor care au venit. Mă voi întoarce la Beijing, sper să joc la fel de bine, mulţumesc tuturor!”, a declarat românca.

“Consider că ea a câştigat meciul, nu l-am pierdut eu. Nu am putut fi la un nivel de sută la sută după ziua de ieri. A fost greu, m-am simţit obosită un pic. M-au durut un pic picioarele. Dar cred că am luptat până la final şi sunt bucuroasă de lucrul acesta. Ea a jucat un tenis extraordinar, să câştigi două turnee la rând este mare lucru. A meritat să câştige azi, a fost mai bună”, a adăugat ea, potrivit WTA Insider.

Simona Halep a pierdut ultimul act al competiției din capitala Chinei, cu scorul de 6-4, 7-6 (3).

În actul secund, ea a acuzat probleme la piciorul drept și a cerut intervenția unui fizioterapeut.

Prima româncă din istorie numărul 1 mondial rămâne astfel cu un avans fragil, de numai 40 de puncte, față de Garbine Muguruza în fruntea ierarhiei WTA.

Pentru a încheia sezonul pe primul loc, Simona Halep trebuie să aibă astfel un parcurs bun la Turneul Campioanelor de la Singapore, ultima competiție la care va participa anul acesta.


Ultimele stiri
Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…