Confidenţialitate


Simona Halep a ieșit din turul al 2-lea la Stuttgart și a căzut în clasamentul mondial


Simona Halep a ieșit din turul al 2-lea la Stuttgart și a căzut în clasamentul mondial

Simona Halep nu a reușit să depășească problemele fizice cu care se confruntă în ultima perioadă și a fost eliminată încă din turul al doilea la Stuttgart. Acuzând mari dureri la coaste, ea a cedat cu 6-1, 6-2, contra reprezentanței gazdelor Laura Siegemund, locul al 71-lea WTA.

Fiindcă anul trecut a fost semifinalistă în competiția germană, Halep va cădea de pe poziția a 6-a mondială până pe a 7-a, fiind devansată de Petra Kvitova, iar dacă Roberta Vinci va continua încă un tur și ea o va depăşi în clasament.
Astfel, după ce a început sezonul pe locul al doilea, Simona va ajunge acum pe treapta a 8-a.
Următoarea competiție la care ea va participă este cea de la Madrid, în perioadă 30 aprilie – 7 mai.

Monica Niculescu a ratat calificarea în sferturi la Stuttgart, eliminată de a 7-a jucătoare a lumii – Petra Kvitova din Cehia, scor 6-2, 6-7, 2-6, după ce a ratat însă 3 mingi de meci în setul secund.
Kvitova, care fusese învinsă de Monica Niculescu în februarie, în Fed Cup, va juca acum pentru accederea în semifinale cu favorita numărul 3 de la Stuttgart – Garbine Muguruza din Spania. Competiția germană are premii totale de 760.000 de euro.

Alte două jucătoare române au fost eliminate tot joi în turneul de la Istanbul, cu premii de 250.000 de dolari. Sorana Cârstea, aflată acum pe locul 138 WTA și care venise din calificări, a cedat în fața turcoaicei Cagla Buyukakcay, scor 6-4, 6-2. Andreea Mitu, clasată pe poziția 113 în ierarhia profesionistă n-a putut trece de elvețianca Stefanie Voegele care s-a impus cu 6-4, 6-1. Tot de la Istanbul a mai ieșit miercuri, din primul tur și Alexandra Dulgheru, învinsă de Katerina Kozlova din Ucraina.


Ultimele stiri
Casa Verde Baterii: până la 15.000 de lei de la stat pentru prosumatorii care vor să își cumpere…

A murit Florian Lungu, una dintre cele mai importante personalități ale jazzului din România | AUDIO

Valentin Mihăilă şi Nicolae Stanciu, indisponibili pentru meciurile României din Liga Naţiunilor

Procesul în care Călin Georgescu cere să iasă din arest se reia luni

Intrarea în funcţiune a Unităţii 2 a Centralei de la Cernavodă, estimată pentru marţi

Referendum local la Răşinari / Peste 98% dintre localnici au votat împotriva deschiderii unei exploatări miniere | AUDIO

POLONIA: Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital

PNL dă în judecată foștii lideri ai partidului pentru recuperarea sumelor provenite din datorii și contracte încheiate cu…

Ursula von der Leyen, în vizită la Bucureşti / Are întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi cu premierul…

Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează