Confidenţialitate


Tradiții, obiceiuri și superstiții de Sfântul Dumitru. Ciobanii află cum va fi vremea peste iarnă


Tradiții, obiceiuri și superstiții de Sfântul Dumitru. Ciobanii află cum va fi vremea peste iarnă

Pe 26 octombrie îi sărbătorim pe cei care poartă numele de Dumitru sau derivate ale acestuia. Sărbătoarea de Sfântul Dumitru sau Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir – așa cum mai este cunoscută – reprezintă cel mai important eveniment religios al toamnei.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dumitru

Se spune că odată cu ziua de 26 octombrie, marcată în calendar de sărbătoarea Sfântului Dumitru, începe iarna.

Focul lui Sumedru

Peste tot în România, pe 25 octombrie – în ajunul zilei de Sfântul Dumitru, se celebrează Focul lui Sumedru.

Bărbații aprind un foc mare peste care sar pentru a fi protejați de boli tot anul. De asemenea, tradiția mai spune că tinerii care sar peste foc se vor căsători mai repede.

Sursa foto: Shutterstock

Roata de paie

În anumite zone ale României, oamenii din sate aprind o roată mare de paie căreia îi dau foc și o lasă să se rostogolească pentru a încălzi morții și pentru a proteja gospodăriile de boli și fiarele sălbatice.

Ciobanii află cum este vremea cu ajutorul dulamei și a oilor

Având în vedere că tradiția spune despre ziua de Sfântul Dumitru că reprezintă prima zi de iarnă, ciobanii se folosesc de această zi pentru a vedea cum va fi vremea în iarna ce urmează.

Aceștia pun dulama – haina groasă purtată de ciobani – în mijlocul oilor și așteaptă ca una dintre ele să se așeze.

Dacă oaia care se așează este albă, iarna va fi una friguroasă și aspră, iar dacă oaia este neagră, iarna va fi blândă.

De asemenea, ciobanii mai au un mod de a afla cum este vremea iarna: în dimineața zilei de Sfântul Dumitru, prima oaie care se trezește prevestește vremea.

Dacă se trezește o oaie albă și merge spre sud, iarna va fi grea, însă dacă se trezește o oaie neagră și merge spre nord, iarna va fi una ușoară.

Sursa foto: Shutterstock

Superstiții de Sfântul Dumitru

  • Se spune că de Sfântul Dumitru nu este bine să te piepteni pentru că atragi necazuri.
  • Nu este indicat să ai datorii neplătite, spune tradiția, altfel îți merge prost tot anul.
  • Tradiția mai spune că femeile trebuie să împartă fructe pentru a le merge bine anul ce vine, iar pentru morți se împarte colivă.
  • În zona Bucovinei, unele gospodine seamănă usturoi în ziua de Sfântul Dumitru pentru ca recoltere din anul următor să fie bune.

Cine a fost Sfântul Dumitrie Izvorâtorul de Mir

Sursa foto: Shutterstock

Amintit și cinstit de creștini pe 26 octombrie, Sfântul Dumitru a trăit în vremea împăraților Dioclețian și Maximian. Era fiul prefectului de Tesalonic.

După ce împăratul Maximian a aflat că Dimitrie era creștin, acesta a fost închis în temniță și ucis cu o suliță. După ce a fost ucis, creștinii i-au luat trupul și l-au îngropat, iar deasupra au construit o biserică mică în care se spune că aveau loc multe minuni.

După ce prefectului Iliricului, Leontie, s-a vindecat de o boală după ce s-a rugat în bisericuța aceasta, a poruncit să fie construită o biserică mare. Când oamenii săpau temelia pentru construcție au găsit și moaștele Sfântului Dimitrie care izvorau mir, iar toată regiunea s-a umplut de mirosulmirului. Astfel, i se mai spune și Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Sfântul Dumitru, prăznuit la 26 octombrie


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…