Confidenţialitate


Senatorii dezbat și votează o moţiune simplă împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene


Senatorii dezbat și votează o moţiune simplă împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene
Moţiunea simplă formulată de senatorii Opoziţiei împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, prin care este criticat modul de gestionare a riscului ca România să nu încaseze integral toate tranşele PNRR asumate până la finalul programului, va fi dezbătută şi votată luni, în plenul Senatului, potrivit site-ului forului legislativ.

Intitulată “Dragoş Pîslaru, tehnocratul lui Cioloş şi ministrul fără rezultate”, moţiunea împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene este semnată de 44 de senatori ai opoziţiei (PACE – Întâi România, AUR şi neafiliaţi).

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a precizat că, în condiţiile respectării regulamentului, dezbaterea şi votul asupra moţiunii simple vor avea loc pe 9 martie, la ora 16.00.

Semnatarii solicită ministrului Pîslaru să precizeze “care este suma exactă din PNRR aflată în acest moment în risc de neîncasare şi care este termenul concret până la care acest risc este eliminat”.

“Un stat serios nu îşi permite să administreze speranţe, administrează certitudini. Un ministru responsabil nu explică riscurile, le elimină. Un ministru al fondurilor europene nu este doar un gestionar de proceduri, este negociatorul interesului economic al statului. România nu are nevoie de un elev premiant la raportări europene, România are nevoie de un avocat dur la masa negocierilor. În acest sens, solicităm răspuns public să ne spuneţi ce condiţii concrete din PNRR au fost renegociate efectiv în favoarea României şi care este impactul financiar exact al acestor renegocieri? În mandatul actual vedem conformare disciplinată, nu vedem negociere strategică. Cifrele pot impresiona, economia însă nu trăieşte din cifre. Există o diferenţă fundamentală între bani contractaţi, bani solicitaţi şi bani efectiv intraţi în economie”, detaliază iniţiatorii moţiunii.

Senatorii opoziţiei vor să ştie care este diferenţa dintre sumele solicitate prin cereri de plată şi sumele plătite beneficiarilor din România, dacă există “garanţia” că România va încasa integral toate tranşele PNRR asumate până la finalul programului şi solicită prezentarea unui calendar public de eliminare a riscurilor PNRR.

“Un ministru al fondurilor europene trebuie să ofere o garanţie politică minimală că statul nu merge în orb. Domnule ministru, România nu este un proiect administrativ european, România este o economie reală. Economia reală nu se dezvoltă din strategii, se dezvoltă din investiţii executate. Nu contestăm intenţiile, contestăm rezultatele. Nu contestăm eforturile. Contestăm eficienţa. Domnule ministru, istoria nu va ţine minte câte cereri de plată aţi trimis, va ţine minte câţi bani nu au ajuns. România nu are nevoie de un contabil al jaloanelor. România are nevoie de un constructor de investiţii”, mai transmit iniţiatorii moţiunii, citați de Agerpres.


Ultimele stiri
Italia: Cel puțin 300 de școli au fost evacuate după o amenințare cu bombă transmisă prin e-mail. Poliția…

Bulgaria: Un șofer român de camion a fost reținut după dublul carambol de pe autostrada Trakia. 12 oameni…

Facturile la energie ar putea crește în această iarnă. Furnizorii au lansat deja oferte de peste doi lei/kWh,…

România în Direct. Ce a devenit Nicușor Dan?

Asociația pentru Protecția Pacienților îl critică pe ministrul Sănătății după controalele din bucătăriile spitalelor: „Domnul Rogobete face lambada,…

Moțiunea AUR împotriva ministrului Finanțelor a picat în Senat. Alexandru Nazare respinge acuzațiile privind „gaura la buget” |…

Precizări de la SRI după ce un grup de hackeri afiliat Serviciului Federal de Securitate al Rusiei a…

Corul Madrigal în turneul național de Crăciun (P)

ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează