Șeful informațiilor Gardienilor Revoluţiei Islamice, Majid Khademi, ucis într-un atac americano-israelian
Sursa foto: Shutterstock
Șeful informaţiilor Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice (IRGC) a fost ucis luni, în urma unui atac americano-israelian, a anunţat luni armata ideologică iraniană, citată de mai multe agenții de presă.
„Comandantul general Majid Khademi, puternicul şi instruitul şef al organizaţiei de informaţii a IRGC, a devenit martir în atacul terorist criminal al inamicului americano-sionist, astăzi în zori”, au declarat Gardienii Revoluţiei într-un mesaj difuzat pe Telegram.
Reacția ministrului israelian al Apărării: „Gardienii Revoluţiei împuşcă civili şi noi eliminăm capii teroriştilor”
Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a menţionat că a fost informat de şeful Statului major al armatei că forţele israeliene l-au „eliminat” pe Khademi. El a spus că Majid Khademi era vinovat în mod direct pentru atacurile mortale cu rachete împotriva civililor israelieni.
„Gardienii Revoluţiei împuşcă civili şi noi eliminăm capii teroriştilor. Liderii Iranului trăiesc într-un stat al persecuţiei. Vom continua şi îi vom vâna unul câte unul”, a declarat ministrul Apărării din Israel.
Un eventual armistițiu de 45 de zile, discutat de SUA, Iranul și mediatori din regiune
Între timp, Statele Unite, Iranul şi un grup de mediatori regionali discută despre termenii unei eventuale încetări a focului pentru o perioadă de 45 de zile ce ar putea conduce la o încetare permanentă a războiului.
Mediatorii analizează termenii unui acord în două faze, prima etapă prevede o potenţială încetare a focului pentru 45 de zile, perioadă în care ar urma să fie negociată încheierea conflictului. A doua etapă ar fi un acord cu privire la încheierea războiului.
Încetarea focului ar putea fi extinsă dacă ar fi nevoie de timp suplimentar pentru discuţii.
Președintele Donald Trump a amenințat că va distruge toate centralele electrice din Iran dacă liderii țării nu vor accepta să redeschidă Strâmtoarea Ormuz până marți seara, potrivit declarațiile făcute duminică de acesta pentru Wall Street Journal.





