Confidenţialitate


Se apropie penultima etapă a Campionatului Naţional de Drift


Se apropie penultima etapă a Campionatului Naţional de Drift

Cei mai buni piloţi profesionişti de drift din România se vor duela în perioada 19-20 septembrie în penultima etapă a Campionatului Naţional de Drift, care va avea loc pe circuitul Prejmer din Braşov. Accesul publicului va fi gratuit la evenimentul la care puterea maşinilor va însuma peste 10.000 de cai, fanii urmând să aibă posibilitatea să câştige sesiuni de taxi drift şi cursuri la Academia de Drift.

Mii de cai putere dezlănţuiţi, adrenalină la maxim şi un show de zile mare este ceea ce promit cei 30 de piloţi care vor lua startul în etapa de la Prejmer, care ar putea decide, în funcţie de rezultate, şi campionul României în 2015. “Cu siguranţă va fi una dintre cele mai spectaculoase etape ale sezonului. Deja tensiunea este mare şi battle-urile vor fi cu adevărat intense”, a spus Marius Mitrache, aflat pe locul 3 în clasamentul general.

Printre profesioniştii care vor participa la antrenamentele oficiale de sâmbătă, 19 septembrie, se vor mai număra Răzvan Frăţianu, Răzvan Tică, Sorin Ene, Valentin Olteanu, Vlad Stănescu, Andreas Oprişan, Andrei Troase, Bogdan Pădurariu, Cătălin Olteanu, Costin Catalui, Alin Botiş, Cătălin Trifan, Ilarion Grigorici, Maul Ferodin, Iulian Jumuga, Alin Grădinaru, Mădălin Grigore, Marian Marcel, Radu Văduva, Radu Moise şi Răzvan Stan. Calificările şi battle-urile pentru titlul de campion al etapei de la Prejmer se vor disputa duminică, începând cu ora 10:00.

Întreg evenimentul va fi transmis în direct pe site-ul oficial al Romanian Drift Community, www.rodrift.ro.


Ultimele stiri
Călin Georgescu, adus din nou la DIICOT. Tot azi ajunge și la Tribunalul București, unde cere înlocuirea arestului…

Viitură devastatoare în Nepal: cinci persoane sunt date dispărute după ce apele au măturat mai multe case dintr-un…

Ambasadoarea SUA în Grecia ar putea fi înlocuită după controverse privind călătorii de lux și presupuse oferte de…

SUA amenință că opresc livrările de arme către Ucraina dacă atacurile asupra rafinăriilor ruse continuă. Donald Trump cere…

Un nou atac al rebelilor houthi asupra aeroportului din Riad: un om a murit și 11 au fost…

Prim-ministrul desemnat continuă luni discuțiile cu partidele parlamentare pentru formarea viitorului Guvern. PSD decide azi cum va susține…

Autoritățile poloneze avertizează asupra unui posibil atentat asupra premierului Donald Tusk. Agenția de Securitate Internă a intrat în…

Noi acuzații aduse Administrației Naționale de Meteorologie: Contracte de milioane de lei, atribuite direct la ANM. | AUDIO

Atac asupra aeroportului internațional din Riad: 12 morți și sute de răniți. ONU susține că a fost încălcat…

Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează