Confidenţialitate


Schimbările climate, dezbătute într-o conferință internațională la Paris


Schimbările climate, dezbătute într-o conferință internațională la Paris

Clima şi schimbările sale sunt teme de dezbatere, începând de astăzi, la o conferinţă internaţională organizată în capitala Franţei.

150 de şefi de stat și de guvern sunt aşteptaţi la nord de Paris, fiind păziţi de un dispozitiv masiv de securitate, ca urmare a recentelor atacuri de la Paris. România va fi reprezentată de preşedintele Klaus Iohannis.

La discuţii iau parte, de asemenea, mii de experţi şi reprezentanţi ai societăţii civile şi experţi. Evenimentul, al cărui nume este prescurtat COP21, va fi mediatizat de 3.000 de jurnalişti.

În ajun, au fost câteva incidente la Paris. Aproape 100 de persoane au fost arestate după ce s-au bătut cu forţele de ordine.

În ultimele zile, la nivel mondial, s-au desfăşurat manifestaţii prin care li s-a cerut liderilor planetei să hotărască măsuri ferme privind schimbările climatice.

O petiţie cu aproape două milioane de semnături a fost înaintată organizatorilor de activişti climatici.

Gazdă a acestei reuniuni la nivel înalt, şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius, a ţinut să precizeze că “lupta împotriva schimbărilor climatice şi cea împotriva terorismului sunt două din principalele provocări ale acestui secolul. La rândul său, preşedintele francez, François Hollande, şi-a exprimat speranţa că, la finalul conferinţei, pe 11 decembrie, se va ajunge la un acord “ambiţios”, care să aibă “caracter constrângător” în problema emisiilor de gaze cu efect de seră.

Evenimentul este descris ca unul dintre cele mai importante pentru combaterea încălzirii globale şi, probabil, ultima şansă pentru a preveni agravarea consecinţelor fenomenului.

Obiectivul conferinţei este limitarea încălzirii globale la 2 grade Celsius în raport cu epoca pre-industrială. Potrivit oamenilor de ştiinţă, o creştere a temperaturii peste acest nivel ar duce la o agravare a dereglărilor deja înregistrate, preucum topirea gheţarilor, creşterea nivelului mărilor şi oceanelor şi dispariţia unor specii de plante şi animale.


Ultimele stiri
Avocatul Poporului avertizează asupra accesului dificil sau inexistent al copiilor la consiliere psihologică. Lipsa de sprijin a autorităților…

Stare de urgență în Curtea de Argeș, după ce în apa din rețeaua de distribuție a fost găsită…

Vâlcea: Amendă de 13.000 de lei pentru un bărbat care a filmat momentul în care își forța calul…

Angajații din peste 1.300 de primării intră azi în grevă de avertisment față de reforma administrației locale. Între…

Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…