Confidenţialitate


Şase morţi în Italia, în urma prăbuşirii unui elicopter în regiunea afectată de avalanşă


Şase persoane care se aflau la bordul unui elicopter de salvare au murit astpzi, în urma prăbuşirii aeronavei în Abruzzo, în centrul Italiei, a anunţat prefectura de poliţie din L’Aquila, relatează AFP.

”Şase persoane au murit. Echipe de salvare care au sosit la epava aparatului au recuperat din diverse locuri, din zăpadă, corpurile persoanelor decedate”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei pentru AFP.

”Elicopterul tocmai efectuase o misiune de salvare de pe pista de schi şi se întorcea atunci când s-a prăbuşit într-un culoar îngust, nu departe de pista de schi. S-a prăbuşit de la o înălţime de 600 de metri”, a precizat el.

În cursul unor misiuni de acest tip, aceste elicoptere ale serviciilor de salvare pleacă cu un echipaj de cinci persoane – doi piloţi, un medic, un infirmier şi un salvamontist.

A şasea victimă este schiorul, luat cu câteva momente mai înainte de pe pistele staţiunii Campo Felice.

Elicopterul nu era angajat în vastul dispozitiv de salvare instituit după ninsorile istorice de săptămâna trecută, seismul şi avalanşa sângeroasă de miercuri din regiune.

În regiunea în care s-a prăbuşit elicopterul, o serie de cutremure au provocat săptămâna trecută o avalanşă soldată cu 15 morţi – potrivit unui nou bilanţ – şi în urma căreia 14 persoane sunt în continuare date dispărute.

De aproape o săptămână, mii de militari, salvatori, poliţişti şi pompieri sunt mobilizaţi în centrul Italiei, cu sprijinul elicopterelor atunci când vremea permite acest lucru, pentru a-i evacua pe locuitorii zonelor cu risc, a aproviziona cătunele izolate şi a restabili alimentarea cu electricitate, legăturile telefonice şi alimentarea cu gaze naturale.

Elicopterul a lansat un semnal de ajutor, iar martori au declarat că au auzit o explozie puternică.

Agenţia naţională pentru securitatea zborurilor a anunţat că deschide o anchetă în vederea stabilirii cauzelor accidentului, care a avut loc în condiţii meteorologice nefavorabile, pe o ceaţă densă în zonă.


Ultimele stiri
Franța: un tânăr a intrat cu mașina într-un grup de oameni într-o localitate din vestul țării. O persoană…

Acuzații reciproce între partide după ce legea salarizării nu a putut fi adoptată. PNL acuză lipsa de responsabilitate…

Nicușor Dan anunță eșecul negocierilor pe Legea salarizării: „Cele patru partide nu au ajuns la un consens politic…

Tenis: Serena şi Venus Williams au primit un wildcard pentru proba de dublu feminin de la US Open

Motivul pentru care șeful CIA, John Ratcliffe, s-ar fi deplasat în secret la Moscova | AUDIO

MAE face demersuri pentru a afla dacă printre victimele inundațiilor din Nepal sunt și români. Sute de turiști,…

Cum vor putea parlamentarii să-și mascheze averile prin publicarea fișei de interese. Averile obținute ilicit, de la un…

Aleșii locali care lucrează la stat, salvați de incompatibilitate după ce modificarea legii a fost adoptată de Senat.…

Control la Agenția Medicamentului după ce bolnavii de cancer s-au plâns că lipsesc medicamente oncologice. Ministrul Sănătății a…

Franța relaxează regulile pentru producătorii de brânzeturi cu eticheta „denumire de origine protejată”, pe fondul secetei severe |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează