Confidenţialitate


Sărbătoare, întreaga noapte, la Atena. Grecii așteaptă să afle DACĂ și CÂND se deschid băncile și cum vor fi plătite salariile și pensiile


Sărbătoare, întreaga noapte, la Atena. Grecii așteaptă să afle DACĂ și CÂND se deschid băncile și cum vor fi plătite salariile și pensiile

Peste 60 la sută dintre persoanele prezente la urne s-au opus planului de salvare propus de finanțatorii externi ai țării lor, la referendumul de ieri.

Sunt așteptate rezultatele finale ale numărătorii.

Chiar și așa, ministrul grec de Finanțe, Yanis Varoufakis, și-a anunțat, azi-dimineață, demisia. Un gest ce poate surprinde, în condițiile în care Guvernul îndemnase populația să voteze ”NU”. Nonconformistul politician consideră că a devenit indezirabil la masa negocierilor cu partenerii din zona euro.

Ce așteaptă acum grecii? Să afle de unde va găsi premierul Alexis Tsipras și echipa sa bani pentru a plăti salariile și pensiile – în absența unui acord de finanțare.

Ciprian Ioana:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Sărbătoare, veselie întreaga noapte la Atena, dar pentru ce? La sfârșitul manifestațiilor de stradă, azi-dimineață, ministrul finanțelor Yannis Varoufakis, a demisionat. Ce strategie urmează acum miniștrii conduși de Alexis Tsipras?

Ana-Maria Țuțuianu, jurnalistă de origine română care lucrează la Atena:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

În ciuda bucuriei din stradă, situația Greciei a devenit și mai delicată. Urmează, luni și marți, întâlniri în lanț la vârful Uniunii Europene iar Guvernul de la Atena încearcă să obțină un nou acord de finanțare. Lucian Popescu:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează